Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CCR a făcut anunțul: Când va fi dezbătută sesizarea lui Klaus Iohannis privind pensia specială acordată Avocatului Poporului

CCR a făcut anunțul: Când va fi dezbătută sesizarea lui Klaus Iohannis privind pensia specială acordată Avocatului Poporului

Un articol de: B1.ro - 13 Noi 2018, 10:42
Eveniment

Judecătorii de la Curtea Constituțională vor dezbate pe 12 decembrie sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea referitoare la organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, informează Agerpres. 

Administrația prezidențială a anunțat, luni, că șeful statului contestă, printre altele, prevederea potrivit căreia, Avocatul Poporului ar urma să primească o pensie similară cu cea a judecătorilor de la Curtea Constituțională. 

Senatul a aprobat în urma cu aproape o lună legea care îi permite lui Victor Ciorbea să obţină o pensie egală cu suma dintre actuala indemnizaţie de 19.950 de lei pe lună şi pensia specială, adică 16.000 de lei. În total, 35.950 de lei pe lună. 

Astfel, actualul Avocat al poporului va încasa, ca pensionar, o sumă aproape dublă faţă de cea de care beneficiază în prezent, ca cetăţean activ. 

Presedintele Klaus Iohannis susține însă că acest lucru creează discriminari între demnitari.

”Având în vedere că funcția de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu cea de ministru, iar cea de adjunct al Avocatului Poporului cu cea de secretar de stat, beneficiind de aceleași drepturi cu aceștia, considerăm că acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului și adjuncții săi constituie un privilegiu nejustificat față de ceilalți demnitari cu același rang”, se arată în sesizarea depusă la CCR de șeful statului. 

Victor Ciorbea a fost numit de PSD în funcția de Avocat al Poporului în 2014 și s-a remarcat printr-o loialitate absolută față de partidul care l-a propulsat. Legea prevede că doar Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională o Ordonanță de Urgență sau o lege aflată în vigoare. Victor Ciorbea a refuzat însă să ceară control constituțional pe ordonanțele controversate adoptate de Guvernele PSD, deși i s-a solicitat în mod insistent atât de Opoziția parlamentară, cât și de societatea civilă.


 

Citeşte mai multe despre:   CCR,   Klaus Iohannis,   Victor Ciorbea
 
Loading...