Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CCR: Legea educației online contestată de președintele Iohannis e neconstituțională, în ansamblul său / Amânări în spețele privind organizarea alegerilor locale și modificările la credite (VIDEO)

CCR: Legea educației online contestată de președintele Iohannis e neconstituțională, în ansamblul său / Amânări în spețele privind organizarea alegerilor locale și modificările la credite (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 27 Mai 2020, 15:00
CCR: Legea educației online contestată de președintele Iohannis e neconstituțională, în ansamblul său / Amânări în spețele privind organizarea alegerilor locale și modificările la credite (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că legea care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online, este „neconstituțională, în ansamblul său”. Actul normativ fusese contestat de președintele Klaus Iohannis, care reclamase că modul de adoptare a încălcat principiul bicameralismului. Cât despre spețele privind organizarea alegerilor locale și modificările la credite, ele au fost amânate de instituția fundamentală pentru date din luna iunie.
 

De ce invoca președintele Iohannis la CCR neconstituționalitatea legii educației online

 

Președintele Iohannis ataca la CCR proiectul de lege inițiat de 29 de senatori PSD. Camera Deputaților îl adopta tacit, fără votul în plen, în 7 octombrie, după expirarea termenului de 45 de zile. La acea vreme, a trecut tacit  având „o formă a legii identică cu cea a inițiatorilor actului normativ. Așa cum reiese și din titlul legii adoptate de prima Cameră, aceasta avea un articol unic, care conținea un singur punct, prin care modifica alin. (3) al art. 71 din Legea nr. 1/2011, cu privire la modul de exprimare a rezultatelor evaluării școlare”, se arată în sesizarea președintelui către CCR.

De partea cealaltă, Senatul adopta proiectul în 15 aprilie 2020, cu opt amendamente admise. Practic, Camera superioară renunța la modificările făcute de cea inferioară, introducând alte cinci noi articole în Legea Educației Naționale - un obiect de reglementare diferit de cel estimat de inițiatorii proiectului, deci prin urmare și de cel adoptat de Camera Deputaților.KAUFLAND / LIDL / CARREFOUR / PROFI / MEGA IMAGE / AUCHAN. ANUNŢUL CE AFECTEAZĂ TOŢI CLIENŢII DIN ROMANIA

„În Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, textul și soluțiile adoptate de Senat nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională  față de forma inițiatorului și a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată și să hotărască asupra soluțiilor legislative nou introduse de Camera decizională”, este concluzia președintelui.
 

Parlamentul vrea să fixeze, în locul Guvernului, data alegerilor locale

 

CCR a amânat, pentru 3 iunie, pronunțarea în speța privind obiecția de neconstituționalitate depusă de deputații PNL și Guvernul României pe Legea privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale. Totodată, CCR a amânat, pentru 3 iunie, și dezbaterile pe obiecția de neconstituționalitate depusă de deputații PNL privind Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.

Concret, PNL contestase la CCR legea, pentru că Parlamentul a luat atributul Guvernului de a fixa data alegerilor locale - care ar putea avea loc în septembrie - contrar cutumei din cei 30 de ani de postdecembrism. Potrivit actului normativ, mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.
 

Amânare și pe speța privind modificările la credite

 

Nu în ultimul rând, CCR a anunțat că amână, pentru 17 iunie, dezbaterile privind obiecția depusă de deputații PNL cu privire la Legae pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Proiectul de lege contestat de PNL vizează reglementarea suspendării, la cerere, a obligațiilor de plată aferente împrumutului., reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri).

„Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. (...) Pentru debitori persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă", mai prevede proiectul adoptat, potrivit Agerpres.

„Am spus încă de la început, de când am intrat în această situaţie, că vom ataca la Curtea Constituţională absolut orice demers populist care nu are o susţinere şi o fundamentare serioasă în realitate. (...) Sigur că ordonanţa, aşa cum ne-am aşteptat, a fost modificată în Parlament şi, din acest motiv, pe ideea că lucrurile au fost deja clar stabilite de către Guvern şi nu mai era nevoie de această modificare, o să atacăm la Curtea Constituţională legea adoptată”, afirma Florin Roman, liderul deputaților PNL.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   CCR,   Klaus Iohannis