Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CCR va discuta pe 19 decembrie sesizările PNL şi USR privind numirea a şase membri ai Consiliului ASF

CCR va discuta pe 19 decembrie sesizările PNL şi USR privind numirea a şase membri ai Consiliului ASF

Un articol de: B1.ro - 04 Dec 2018, 10:35
Eveniment

Curtea Constituţională a României va discuta pe 19 decembrie atât sesizarea PNL, cât şi cea a USR privind numirea în funcţie a câtorva membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), relatează Agerpres.

Parlamentarii USR au reclamat la CCR că patru dintre cei nouă membri ai conducerii ASF nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, adică Leonardo Badea, Jozsef Birtalan, Gabriela Socol şi Sorin Bota - care între timp a demisionat

În timp ce sesizarea de neconstituţionalitate a PNL a fost depusă pe 29 noiembrie şi îi vizează pe Leonardo Badea, Doina Dascălu, Marius Ovidiu Bota, Birtalan Jozsef, Aura Gabriela Socol şi pe Ovidiu Răzvan Wlassopol.

Potrivit senatorilor PNL, experienţa profesională a fiecărui candidat trebuia încadrată în domeniile expres prevăzute de lege, respectiv în cel financiar, al instituţiilor de credit şi/ sau al instituţiilor financiare nebancare. În plus, pentru numirea în Consiliul ASF este necesară o experienţă profesională de minimum opt ani de la data absolvirii studiilor de lungă durată, cu diplomă de licenţă.

"Analiza formală a documentelor depuse de persoanele numite în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară prin Hotărârea Parlamentului nr. 37/2018 arată încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit.a2) din OUG nr. 93/2012 referitoare la îndeplinirea condiţiei obiective privind experienţa profesională cumulată de minim 8 ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/ sau al instituţiilor financiare nebancare", se arată în sesizarea PNL, citată de Agerpres.
 

Citeşte mai multe despre:   CCR,   sesizare,   PNL,   USR,   ASF,   neconstitutionalitate
 
 
 
Loading...