Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ce sunt zonele metropolitane. MAI, anunț oficial despre limita de deplasare până la care nu e necesară declarația pe proprie răspundere

Ce sunt zonele metropolitane. MAI, anunț oficial despre limita de deplasare până la care nu e necesară declarația pe proprie răspundere

Un articol de: Vladimir Ionescu - 22 Mai 2020, 18:08
Ce sunt zonele metropolitane. MAI, anunț oficial despre limita de deplasare până la care nu e necesară declarația pe proprie răspundere Eveniment

Ministerul Afacerilor Interne a transmis, vineri, ce se înțelege prin „zone metropolitate”. Precizarea oficială vine în condițiile în care, odată cu intrarea în stare de alertă, restricțiile de deplasare din România au fost relaxate, astfel că nu mai este necesar să fie declarată în prealabil destinația atunci când circulăm în interiorul unei localități, iar măsura se aplică și așa-ziselor zone metropolitane.

Sunt considerate zone metropolitane, în interiorul cărora nu este nevoie de prezentarea declarației pe proprie răspundere pentru circulația cetățenilor între localități, teritoriul administrativ al Bucureștiului și al județului Ilfov, respectiv teritoriul administrativ al municipiilor din România și o zonă de 30 de kilometri în jurul acestor municipii, dar nu mai mult de limita județului din care fac parte municipiile.
 

Informarea de presă transmisă, vineri, de MAI cu privire la zonele metropolitane

 

Pentru stabilirea unei aplicări unitare pe întreg teritoriul national al României în privința zonelor în care cetățenii pot circula în afara localității fără declarație pe proprie răspundere, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, prin Comandantul Acțiunii, Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției următoarele precizări:

Sunt considerate zone metropolitane, în interiorul cărora nu este nevoie de prezentarea declarației pe proprie răspundere pentru circulația cetățenilor între localități, teritoriul administrativ al Bucureștiului și al județului Ilfov, respectiv teritoriul administrativ al municipiilor din România și o zonă de 30 de kilometri în jurul acestor municipii, dar nu mai mult de limita județului din care fac parte municipiile.
 

Fără declarații pentru deplasarea în localitate, în stare de alertă. În ce scenariu va fi reintrodusă, totuși, starea de urgență

 

Deși România a trecut prin prima relaxare de ansamblu a restricțiilor de carantină, ce cerau instituite în martie într-o încercare de a preveni și limita răspândirea COVID-19, președintele Iohannis a explicat, în 19 mai, că pericolul încă nu a trecut. Mai mult decât atât, el a adăugat că dacă „ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ” autoritățile vor fi puse în situația de a reinstitui starea de urgență.

„Am reușit, până acum, să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgență și-au dovedit eficiența. Au fost două luni foarte grele pentru toți. Ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum, când am reușit să facem un pas important pentru a ne relua încet, încet un mod de viață mai apropiat de cel cu care eram obișnuiți. Cred că nimeni nu își mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ”, declara președintele Iohannis.

Șeful statului a subiniat că, „din nefericire, au fost în aceste zile și exemple de comportamente în totală contradicție cu normele sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toții. Unii au înțeles complet greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor. Procedând așa, s-au pus atât pe ei, cât și pe ceilalți în pericol. Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenție, cu atât cresc șansele noastre, ale tuturor, să controlăm și în cele  din urmă să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor, iar în acest moment trebuie să vă spun că dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm cu siguranță spre un scenariu în care vom avea noi focare și un nou val de îmbolnăviri”.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Afacerilor Interne