Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment A fost aleasă „cea mai bună destinație turistică din lume” în anul 2018! Are mai mulți turiști pe an decât populația României

A fost aleasă „cea mai bună destinație turistică din lume” în anul 2018! Are mai mulți turiști pe an decât populația României

Un articol de: B1.ro - 02 Dec 2018, 16:58
sursă foto: flickr.com Eveniment

Portugalia a fost realeasă drept „cea mai bună destinație turistică din lume” pentru al doilea an consecutiv la gala World Travel Awards, care s-a desfășurat sâmbătă seară chiar la Lisabona, potrivit EFE citată de Agerpres.

Cu un an în urmă, Portugalia obținuse cifre record în turism, cu 24,1 milioane de turiști, iar anul acesta statul iberic va depăși noi borne, după ce Ana Mendes Godinho, secretarul de stat din sector, a anunțat că cifrele se îndreaptă spre „o creștere de 12%”.

„Este un premiu pentru toţi cei care lucrează în sectorul turistic", a declarat Mendes Godinho, asigurând că această cifră record de 24,1 milioane de turişti din 2017 va fi depăşită în 2018.

Diversitatea din turism este poate cel mai important ingredient care a contribuit la succesul Portugaliei, potrivit demnitarului. După ce rutele aeriene s-au extins către mai multe state, piața portugheză le-a făcut loc turiștilor din Japonia, Canada, Brazilia sau China.

Mai mult decât atât, turismul religios accelerează, la rândul său, creșterea sectorului. Astfel, a fost creată o platformă pentru promovarea pelerinajelor la Fatima, care în 2017 a atins cifra de 9,5 milioane de vizitatori, drumeţiile prin Camino de Santiago, sau zonele de mare influenţă iudaică.

Sursa citată mai scrie că, potrivit oficialului portughez, turismul a cunoscut un avânt în toate regiunile Portugaliei, în oraşe ca Oporto, Lisabona, în regiunea Centro, Alentejo, sau Algarve, alături de destinaţiile insulare.

Pentru adjudecarea prestigiosului trofeu, Portugalia s-a întrecut cu mai multe state de pe tot globul, precum Africa de Sud, Brazilia, SUA, Grecia, India sau Spania.

Citeşte mai multe despre:   portugalia,   world travel awards
 
 
 
Loading...