Cel mai bogat om din lume, ameninţat cu ghilotina. Protest în fața casei multimiliardarului Jeff Bezos, patronul Amazon (VIDEO)
Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume. Fondatorul Amazon a adunat o avere impresionantă, de peste 200 de miliarde de dolari, depășindu-l astfel pe Bill Gates, creatorul companiei Microsoft.
În acest context, mai mulți protestatari s-au adunat la reședința din Washington a multimiliardarului, cerând salarii mai mari pentru angajații companiei Amazon.
Protestul a fost unul inedit, manifestanții construind o ghilotină în mijlocul drumului.
Protest în fața casei multimiliardarului Jeff Bezos
Grupul de protestatari a cerut un salariu minim de 30 de dolari pe oră pentru angajaţi, dublu față de venitul actual. Chris Smalls, un angajat concediat de la Amazon, tot pentru proteste, a condus manifestația.
Angajații spun că intenționează să repete protestul în fața fiecărui sediu al companiei Amazon din SUA.
În apartamentul morții din Onești a existat un al treilea muncitor. Ce s-a întâmplat cu el
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume
Suma record a lui Bezos, de peste 200 de miliarde de dolari, este considerată de Forbes cea mai mare dobândită de vreun pământean.
Nu se știe exact câți bani a adunat Bezos în conturi, însă suma variază între 202 și 204,6 miliarde de dolari, potrivit estimărilor făcute de Bloomberg și Forbes. Astfel, Bill Gates a fost retrogat pe locul 2 în topul celor mai bogați oameni din lume, având o avere netă de aproximativ 116,1 miliarde de dolari.
În plus, criza COVID-19 nu a afectat compania Amazon, ci din contra, a propulsat-o. În acest an, deoarece consumatorii s-au orientat către comercianții online pentru achiziționarea de bunuri esențiale.
Bezos ar fi fost chiar mai bogat de atât, dacă soția sa nu mar fi primit a primit 25% din acțiunile companiei, care valorează acum 63 de miliarde de dolari, în urma divorțului de anul trecut. Această mișcare a propulsat-o pe MacKenzie Scott, în vârstă de 50 de ani, în topul celor mai bogate femei din lume.
Cine este iubita lui Jeff Bezos
După divorț, cel mai bogat om din lume a fost surprins de multe ori în public la brațul partenerei sale care este cu cinci ani mai mică decât el.
Lauren Sanchez, căci așa se numește iubita lui Jeff Bezos, a fost în trecut jurnalist și pilot de elicoptere, iar mai apoi s-a reprofilat și a început să cocheteze cu aviația, unde a activat ca pilot de elicopter, pentru ca mai apoi să-și fondeze propria companie de înregistrări aeriene.
De-a lungul timpului, jurnalista americană a câștigat Premiul Emmy, reporter de divertisment, personalitate media, actriță, producător, pilot și antreprenor.
Jeff Bezos și Lauren Sanchez s-au cunoscut după ce Bezos a apelat la firma actualei sale partenere pentru filmarea unor clipuri de promovare ale companiei sale de rachete, Blue Origin.