Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Centrul Caraiman, precizări după mesajele false privind așa-zisele teste pozitive: O parte dintre cei care au primit acel SMS erau pacienți veniți pentru alte probleme medicale. A produs panică (VIDEO)

Centrul Caraiman, precizări după mesajele false privind așa-zisele teste pozitive: O parte dintre cei care au primit acel SMS erau pacienți veniți pentru alte probleme medicale. A produs panică (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 25 Sep 2020, 11:06
Centrul Caraiman, precizări după mesajele false privind așa-zisele teste pozitive: O parte dintre cei care au primit acel SMS erau pacienți veniți pentru alte probleme medicale. A produs panică (VIDEO) foto: Pixabay Eveniment

Livia Gomes, directoarea Complexului Multifuncțional Caraiman, a făcut o serie de precizări, vineri, cu privire la alerta cauzată de faptul că mai mulți pacienți au primit mesaje false potrivit cărora ar fi fost depistați cu COVID-19. O parte dintre cei care au primit SMS-ul respectiv, explică ea, nici măcar nu veniseră la centru pentru testare, ci pentru alte probleme medicale. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Precizările directorului general de la centrul Caraiman, după mesajele false privind așa-zisele teste pozitive

 

„Într-adevăr au făcut testarea de COVID în cadrul centrului, dar rezultatul testului l-au primit sub formă scrisă, confidențial, de la unul din angajații noștri, iar o parte dintre cei care au primit acel SMS erau pur și simplu pacienți care au venit în cadrul centrului pentru alte probleme medicale, nicidecum pentru testare. În cursul zilei de ieri am depus sesizare la organele competente, deja dosarul este predat către Poliție și va fi preluat de către cei de la DIICOT”, a declarat Livia Gomes, directoarea Complexului Multifuncțional Caraiman

Întrebată dacă s-a constatat că mesajele ar fi produs panică sau alte consecințe nefaste de acest gen, Livia Gomes a răspuns: „Da, deja de ieri, de la ora 16, din ce în ce mai mulți locuitori ai Sectorului 1 au transmis mesaje de panică. Sunt de obicei oameni liniștiți, dar de data asta, ținând cont și de vârsta țintă a acestui atac, peste 60 de ani, vă dați seama că panica s-a instalat din ce în ce mai mult. Au vorbit între ei, au vorbit cu rudele și tot erau întrebați, ești sigur că nu ai făcut testul COVID la Caraiman? – și omul, bineînțeles, spunea, nu am făcut test de COVID la Caraiman, am fost acolo pentru un serviciu de fizioterapie sau un serviciu de montare Holter, ceea ce facem în această perioadă”.

De asemenea, întrebată dacă există și oameni care au mers la spital în urma mesajului fals primit, directoarea centrului Caraiman a afirmat: „Până acum nu am primit această informație”.

Referitor la identificarea sursei atacului, ea a declarat: „Nu s-a identificat sursa atacului, dar din discuțiile purtate cu operatorul care asigură mentenanța pe IT și cu alți oameni din domeniu specializați, sursele duc undeva în afară”.

Despre posibilul scop al unui astfel de atac, Livia Gomes spune: „Din punctul meu de vedere este discreditarea acestui centru și, pe de altă parte, instalarea panicii în populație, având în vedere ce se desfășoară în perioada prezentă”. Întrebată dacă se referă la campania electorală pentru alegerile locale de duminică, ea a răspuns afirmativ: „Da”.

Întrebată despre câți pacienți e vorba, oficiala a precizat: „La noi se sună din oră în oră pe numerele de fix. Sunt patru numere de telefon fix, pe care le avem la dispoziția comunității Sectorului 1. Oamenii sună în funcție de cum primesc SMS-ul, dar se și așteaptă, pentru că tot la aceste numere de telefon se sună și pentru programare la specializările medicale din cadrul centrului. Oricum, destul de mulți, având în vedere avalanșa de telefoane începând de ieri. Acel SMS, care a fost generat de cel care a produs această pagubă, a început în data de 22 septembrie, ora 12 noaptea”.Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!