Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Decizie RADICALĂ: CFR Călători INTERZICE transportul bicicletelor în trenuri! De când se va aplica măsura (DOCUMENT)

Decizie RADICALĂ: CFR Călători INTERZICE transportul bicicletelor în trenuri! De când se va aplica măsura (DOCUMENT)

Un articol de: B1.ro - 16 Noi 2018, 11:31
Decizie RADICALĂ: CFR Călători INTERZICE transportul bicicletelor în trenuri! De când se va aplica măsura (DOCUMENT) Eveniment

Conducerea companiei CFR Călători a luat o decizie radicală. Într-o înştiinţare trimisă directorilor departamentelor din cadrul societăţii, conducerea anunţă sistarea transportului bicicletelor în trenuri, cu mici excepţii.

Decizia se va aplica începând de luni, 19 noiembrie.

"Începând cu data de 19.11.2018, pentru solicitările călăltorilor individuali, serviciul de biciclete va fi asigurat doar la vagoanele al cărui tip constructiv este prevăzut cu spaţiu special amenajat pentru transport bicliclete (seria 8496)", se arată în ordinul de sistare a acestui serviciu.

"În mersul actual, trenurile IR 1623 - IR 1646 pe relaţia Bucureşti Braşov şi retur, şi trenurile IR 1665 - IR 1660 pe relaţia Bucureşti Iaşi şi retur, au în compunere serioa 8496. La aceste trenuri se pot procura legitimaţii de călătorie şi pentru biciclete, atât de la casele de bilete, cât şi prin platforma online. Trenurile care au spaţii special destinate pentru a transporta biciclete nepliabile au prevăzut în sistemul xsell, la rubrica servicii, menţiunea 'BIC'", se mai arată în document, care poate fi consultat integral AICI.

Citeşte mai multe despre:   CFR calatori