Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CFR Călători introduce în circulaţie un nou tren între Bucureşti Nord şi Constanţa

CFR Călători introduce în circulaţie un nou tren între Bucureşti Nord şi Constanţa

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 13 Mar 2021, 12:10
CFR Călători introduce în circulaţie un nou tren între Bucureşti Nord şi Constanţa Foto: Facebook / CFR Calatori Eveniment

Începând de luni, 15 martie, CFR Călători introduce în circulaţie un nou tren între Bucureşti Nord şi Constanţa.

„Noul tren - InterRegio 1685 se adresează acelora care vor să ajungă în Constanţa în jurul prânzului. Va avea plecarea din Bucureşti Nord la ora 10:45 şi sosirea în Constanţa la ora 12:56 şi va circula în cursul săptămânii, de luni până vineri, în perioadele de extrasezon: 15 martie - 25 iunie şi 6 septembrie - 10 decembrie 2021. Este ştiut faptul că în sezonul estival CFR Călători introduce alte trenuri suplimentare ce conectează toată ţara de litoralul românesc”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Astfel, trenul InterRegio 1685 acoperă cererea de transport pe segmentul orar 9:35 - 14:00 şi asigură şi deplasarea călătorilor spre/dinspre localităţile din parcurs, trenul având opriri şi în staţiile Ciulniţa şi Feteşti.

„Vă reamintim că din 8 martie 2021, am introdus în circulaţie un nou tren dinspre litoral spre capitală - InterRegio 1684 Constanţa (plecare 07:00) - Bucureşti Nord (sosire 09:17), care circulă de luni până vineri”, mai menționează CFR Călători.

Citeşte mai multe despre:   CFR Calatori,   tren