Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Chestorul Cătălin Ioniță din MAI, informat oficial încă din octombrie că Vladimir Plahotniuc se plimbă nestingherit prin Iași / Oligarhul cu dublă identitate și fuga sa, într-o analiză Deutsche Welle

Chestorul Cătălin Ioniță din MAI, informat oficial încă din octombrie că Vladimir Plahotniuc se plimbă nestingherit prin Iași / Oligarhul cu dublă identitate și fuga sa, într-o analiză Deutsche Welle

Un articol de: Vladimir Ionescu - 11 Dec 2019, 18:51
Foto: Vlad Plahotniuc / Facebook Eveniment

Procurorii anticorupție din Republica Moldova l-au informat pe chestorul Alexandru Cătălin Ioniță, șef al Direcției generale anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, că Vladimir Plahotniuc se afla „în zona spitalului Parhon din Copou, municipiul Iași” în perioada 25-28 octombrie, potrivit publicației germane Deutsche Welle.

Astfel, la 30 octombrie 2019, CNA de la Chișinău i-a solicitat oficial șefului Direcției generale anticorupție din cadrul MAI al României, Alexandru Cătălin Ioniță, să dispună „orientarea autorităților competente în vederea identificării locului aflării cetățeanului" Plahotniuc.

Vladimir Plahotniuc este cercetat în lipsă la Chișinău într-un dosar de spălare, dar numele său mai apare și în spețe penale din alte țări. Oligarhul moldovean părăsea Republica Moldova în iunie 2019, prin regiunea separatistă transnistreană, când socialiștii și pro-europenii formau o coaliție prin care reușeau să-l îndepărteze de la putere.

Deutsche Welle notează că, ulterior plecării, în spațiul public au apărut informații despre faptul că acesta s-ar fi „stabilit" inițial la Londra, apoi în Miami. Chiar și așa, notează publicația germană, el a fost văzut în Copou, la final de octombrie.

Mai mult decât atât, cu doar câteva zile în urmă, Pagina de Media nota că oligarhul, cunoscut drept cel mai important proprietar de presă din Republica Moldova, intenționa să achiziționeze postul de televiziune Prima TV. (Detalii AICI)

În plus, Centrul Național Anticorupție (CNA) al Republicii Moldova a informat Centrul Cooperare Poliţienească Internaţională (INTERPOL), Ambasadele României, SUA şi a Marii Britanii din Moldova despre dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc. Autoritățile din Republica Moldova a informat că  Vladislav Novak și au cerut extrădarea acestuia. (Detalii AICI)

Revenind la articolul din Deutsche Welle, cotidianul german a subliniat că Republica Moldova a cerut ajutorul autorităților din România, SUA și Marea Britanie pentru identificarea locului aflării, reținerea și extrădarea cetățeanului moldovean cu dublă identitate Plahotniuc-Novak.

Informația despre faptul că Plahotniuc ar avea dublă identitate moldovenească a apărut în spațiul public la 21 noiembrie. Despre aceasta a anunțat atunci, în cadrul unei emisiuni, fostul președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, Chiril Moțpan, care a mai dezvăluit că și un amic al lui Plahotniuc ar deține dublă identitate moldovenească, scrie dw.com.

De altfel, chiar Igor Dodon, președintele pro-rus al Republicii Moldova, a confirmat, la început de decembrie, că Plahotniuc Vladimir și Novak Vladislav Vladimir este una și aceeași persoană. Potrivit lui, Plahotniuc a obținut acte cu identitatea Novak Vladislav Vladimir în baza unei solicitări a fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, cunoscut ca fiind "mâna dreaptă" a lui Plahotiuc. Procedura este una netradițională, dar legală în cazul "ofițerilor sub acoperire" ai SIS din Republica Moldova.

Vestea este cu atât mai interesantă, având în vedere că Anticorupția de peste Prut îl dădea pe Vladimir Plahotniuc în căutare internțională și interstatală în 29 noiembrie, neglijând cealaltă identitate, deși Chiril Moțpan anunțase cu mai bine de o săptămână în urmă că Novak Vladislav Vladimir este aceeași persoană.
 

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Plahotniuc
 
Loading...