Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Chirurgul Adina Alberts, despre portul măștii de protecție, în direct pe B1 TV. Ce spune despre copii și persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice (VIDEO)

Chirurgul Adina Alberts, despre portul măștii de protecție, în direct pe B1 TV. Ce spune despre copii și persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 20 Mai 2020, 23:17
Chirurgul Adina Alberts, despre portul măștii de protecție, în direct pe B1 TV. Ce spune despre copii și persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice (VIDEO) Foto: Facebook: Dr. Adina Alberts Eveniment

Chirurgul Adina Alberts a explicat, miercuri seară, în direct pe B1 TV, că nu este ușor să trăiești cu masca pe față. Ea a vorbit și despre cazurile pentru care a fost recomandat să nu se poarte astfel de mijloace de protecție, în speță copiii cu vârste mai mici de cinci ani și persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii cronice. 
 

Chirurgul Adina Alberts, despre portul măștii de protecție

 

Referitor la recomandarea potrivit căreia copiii cu mai puțin de cinci ani nu ar trebui să poarte mască, ea a afirmat: „Nu există decât o singură explicație care îmi vine în momentul acesta în minte. Este vorba că avem de-a face cu un copil și nu îl putem obliga să țină o măscuță pe nas, o să o smulgă, o să se joace cu ea, este foarte dificil. Cred că acesta este motivul pentru care îi face mai mult rău decât bine, deși idealul absolut ar fi fost, da, și copilașii să poarte măscuțe, numai că nu se va putea face asta. Plus că vine vara”.

Întrebată cum ne protejăm copiii, Adina Alberts a răspuns: „Prin păstrarea distanței, și aici este foarte, foarte dificil. Printr-o supraveghere foarte atentă, dar mai mult decât atât nu știu ce să vă zic, este foarte dificl acest capitol al copiilor. În momentul acesta, după cum bine știți, copiii interacționează prin intermediul Internetului cu ceilalți copii din grădiniță, deci inclusiv grădinița se face prin intermediul Internetului”.
 

Ce spune despre o eventuală redeschidere a grădinițelor după 1 iunie

 

Întrebată dacă ar fi de acord ca grădinițile să se deschidă după 1 iunie, într-un sistem de tip after school, în care copiii să poată desfășura activități în spații deschise, sau mai degrabă ele ar trebui să rămână închise până la toamnă, medicul a subliniat: „Părerea mea este că ar trebui (n.r. – să rămână) închise, și așa nu mai e mult până la vacanța de vară. Nu știu de ce ar mai trebui deschise. Ar trebui găsite alte modalități de a uni copiii, într-un număr mic, de trei, patru copilași, foarte bine supravegheați de personal calificat, astfel încât ei să interacționeze cât mai puțin, să se joace afară, în soare sau în aer, și să se găsească tot felul de forme sau de jocuri, astfel încât să nu fie foarte des în apropiere unul de altul. Este dificil, nu este ușor”.

Cât despre persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice, ea a precizat că „nu pot purta măști. Ei oricum nu respiră bine. Eu am doi membri ai familiei cu emfizem pulmonar. Eu știu ce înseamnă să nu poți să respiri. Eu sunt chirurg. De 20 de ani port această mască pe față, pentru că așa îmi impune meseria. Știu cât de dificil e. Știu că în momentul în care stai trei, patru ore cu mască pe față, în condițiile în care faci un efort minim de concentrare asupra intervenției și, eventual, oxigenul îl consumi la nivelul musculaturii mâinilor, că efectuezi operația, chiar și așa, după trei ore de purtat masca, ești epuizat, pentru că organismul luptă ca să compenseze deficitul de oxigen”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Reamintim că anterior, tot la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, și Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit despre masca de protecție, care a fost, în aceeași emisiune, și în centrul unui schimb de replici inedit între Victor Ponta și Rareș Bogdan.

Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

Citeşte mai multe despre:   Adina Alberts