Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cifre record: Luna mai 2020, cea mai caldă din istoria măsurătorilor. Ce s-a întâmplat în Alaska și Antarctica

Cifre record: Luna mai 2020, cea mai caldă din istoria măsurătorilor. Ce s-a întâmplat în Alaska și Antarctica

Un articol de: Andrei Vlad - 05 Iun 2020, 20:05
Cifre record: Luna mai 2020, cea mai caldă din istoria măsurătorilor. Ce s-a întâmplat în Alaska și Antarctica Foto: Pixabay.com Eveniment

Climatologii au consemnat un nou record de temperaturi ridicate: de data aceasta, cu privire la luna trecută. Luna mai 2020 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată, spun experții de la Uniunea Europeană. 

Serviciul pentru Schimbări Climatice Copernicus (C3S) administrat de Uniunea Europeană a publicat datele oficiale. De la începerea măsurătorilor, din anul 1981, luna mai a anului 2020 a fost cea mai caldă dintre toate. 

În luna mai 2020, temperatura medie globală a fost cu 0,63 grade Celsius mai mare decât temperaturile medii înregistrate în perioada 1981-2010. ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! MARE ATENȚIE! HACKERII CER BANI ÎN NUMELE CELEBREI CÂNTĂREȚE, PE INTERNET. MULȚI ROMÂNI ȘI-AU LUAT ȚEAPĂ

 

Temperaturi cu 10 grade mai ridicate

 

Raportul celor de la C3S se bazează în mare parte pe datele colectate prin satelit. Cele mai îngrijorătoare valori s-au înregistrat în Alaska, Antarctica și Siberia, cu 10 grade mai ridicate decât în mod normal. 

În Europa însă, temperaturile pentru luna mai au fost mai scăzute față de medie, însă pentru tot intervalul de primăvară, temperaturile au fost mai mari cu 0,7 grade Celsius, au precizat cercetătorii. În sud-vestul și nord-estul continentului, valorile au fost peste medie, însă în est și nord, sub medie, au mai precizat oamenii de știință. 

 

Luna mai în România, plină de episoade oscilante

 

În România, luna mai a avut zile răcoroase, precipitații, dar și zile cu temperaturi caracteristice primăverii sau chiar de vară. 

„Luna mai este o lună foarte instabilă prin natura ei. Așa că, nu e de mirare că avem și astfel de intervale. Este sub medie, matematic vorbind, dar nu este un lucru ieșit din comun. Au fost luni mai reci, altele mai calde decât media. Media este până la urmă un indicator care ascunde în spate mai multe fluctuații. Nicio lună mai nu seamănă cu alta. Sistemul climatic este foarte complex, tot timpul avem fluctuații de acest tip”, a punctat Roxana Bojariu, în exclusivitate pentru B1.ro.


Scenariu îngrijorător pentru anul 2020


Recordurile de temperatură ar putea viza nu doar luna mai, ci întreg anul. Roxana Bojariu, climatolog ANM, a declarat în exclusivitate pentru B1.ro faptul că există perspectivele necesare pentru ca acest lucru să se întâmple. 

„Se poate face o estimare la nivel global, în sensul că și în anul 2020 va fi probabil un an record. Continuă această cursă a încălzirii globale. Există deja estimări că vom avea la sfârșitul anului 2020 o temperatură medie globală ce se poate situa pe locul 1 sau 2 în clasamentul celor mai călduroși ani, începând cu a doua jumătate a secolului XIX. 

Pentru vara care vine, potrivit Centrului European de Prognoză din Marea Britanie, se pare că sunt șanse destul de mari să avem o vară mai caldă ca în mod obișnuit, raportat la intervalul de referință 1993 - 2016. 

În România am putea avea temperaturi mai ridicate decât media sezonului: fie câteva valuri de căldură foarte intense, cu episoade de instabilitate, fie în mod sistematic, temperaturi mai ridicate, care să persiste foarte mult timp. E greu de spus acum cu dovezi științifice când vom avea valuri de căldură, cât de puternice vor fi și amănunte de tipul acesta. La Centrul European se fac estimări care se actualizează periodic. Această estimare a fost realizată începând cu data de 15 mai 2020”, a declarat reprezentantul ANM pentru B1.

Citeşte mai multe despre:   climatolog,   caldura,   vremea