Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cine este denunțătorul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, acuzat că a primit un milion de euro de la SOV

Cine este denunțătorul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, acuzat că a primit un milion de euro de la SOV

Un articol de: - 29 Iul 2016, 11:47
Eveniment

Noi dezvăluiri din dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în care a fost deja reținut viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu. Potrivit unor surse EVZ, denunțătorul în acest caz nu este omul de afaceri, așa cum s-a crezut inițial, ci un fost angajat al acestuia, Ionuț Adrian Eftime.

Eftime, condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare într-un alt dosar al lui Vîntu - Petromservice, s-ar fi ocupat de transportul milionului de euro între părți.

Acesta ar fi susținut la DNA că el a fost cel care i-a dus banii lui Bogdan Olteanu la sediul PNL din partea lui Sorin Ovidiu Vântu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei.

Ionuț provine dintr-o familie cu legături strânse cu SOV și mediul politic din România. El este fiul lui Ion Eftime, fost administrator la Realitatea Media. Mama sa lucrează la Casa de Pensii Argeș.

Ionuț Eftime  a fost acționar la Splendid Media, o firmă de publicitate a lui SOV și a înființat Alpha TV, un post de televiziune controlat în trecut tot de Vîntu.

Nu trebuie uitat nici că acesta este căsătorit cu fiica actualului primar al Piteștiului, Cornel Ionică.

Flux24.

De asemenea, Ionuț Eftime este cunoscut și în lumea celor care au prejudiciat statul cu sute de milioane de euro prin firme off-shore deschise în paradisuri fiscale. Ajutat de consultantul Kiss Laszlo Gyorgy, Eftime a spălat bani prin Petromservice, dosar în care a fost arestat de curând.

Acesta a fost găsit vinovat de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Potrivit ancheta­to­rilor, acesta, împreună cu foşti direc­tori de la Petromservice şi apro­piaţi ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, printre care şi sindicalistul Liviu Luca, ar fi creat mai multe firme de tip off­shore prin intermediul cărora se derula circui­tul banilor transferaţi în străinătate, devalizînd Petromservice cu aproximativ 31 de milioane de lei.

După ce erau sifonați din Petrom Service, banii erau săltați din off-shore de către Kiss și urmau un traseu ”la valiză” către Ionuț Eftimie, scria GSP în luna mai a acestuia an.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineața la sediul DNA, în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupție.(Detalii AICI)

Ulterior, au apărut informații potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu și Bogdan Olteanu ar fi implicați într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupție în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu a fost deja reținut, despre Călin Popescu Tăriceanu nu există deocamdată informații oficiale. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Sorin Ovidiu Vintu,   bogdan olteanu
 
 
 
Loading...