Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cine vor fi primii beneficiari ai vaccinului anti- Covid

Cine vor fi primii beneficiari ai vaccinului anti- Covid

Un articol de: Irina Mina - 04 Aug 2020, 13:24
Cine vor fi primii beneficiari ai vaccinului anti- Covid sursa foto: pixabay Eveniment

Pandemia de coronavirus pare că nu se mai sfârșește. Peste 18 milioane de persoane au fost infectate, până în prezent, iar unele țări sunt din ce în ce mai afectate. În acest context, tot mapamondul așteaptă producerea unui vaccin anti-Covid.

 

OMS: Un vaccin pentru Covid-19 ar putea fi distribuit la jumătatea anului 2021

 

Până pe 15 iulie 2020, pe lista OMS erau clasaţi 23 de candidaţi pentru producerea vaccinului aşteptat de lumea întreagă, produsele fiind încă în evaluări clinice.

Dintre aceștia, doar trei au intrat în ultima fază de evaluare a vaccinului, care este şi cea mai importantă, fiind testul real al eficienţei. În această fază au intrat companiile, universităţile şi institutele care lucrează la crearea vaccinului din China, Marea Britanie şi SUA.

Coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS, n.r.), Soumya Swaminathan a declarat că un vaccin anti-Covid ar putea fi distribuit la jumătatea anului 2021.

Aceasta a precizat că în prezent OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice şi că riscul este mic să eşueze chiar toate.

În contextul în care multe companii din întreaga lume încearcă din răsputeri să realizeze un vaccin eficient împotriva noului coronavirus, compania americană Moderna a declarat că a trecut din data de 27 iulie la faza finală a testelor clinice în vederea dezvoltării unui vaccin concret împotriva virusului SARS-C0V-2, devenind astfel prima companie din lume care ajunge la această etapă.

 A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

Cine vor fi primii beneficiari ai vaccinului împotriva SARS-CoV-2

 

Remintim că, la sfârșitul lunii iulie, Comisia Europeană a anunțat încheierea discuțiilor preliminare cu Sanofi pentru achiziționarea unui potențial vaccin anticoronavirus. Astfel că, executivul comunitar va avea asigurate, pentru statele membre UE, 300 de milioane de doze, în cazul în care vaccinul își va dovedi eficiența.

Europa investește într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, a precizat președinta C.E., Ursula von der Leyen.

„Etapa realizată astăzi cu Sanofi este o primă piatră de temelie a unei strategii europene în materie de vaccinuri mult mai cuprinzătoare. (...) Suntem angajați în discuții avansate cu alte câteva societăți. Cu toate că nu știm, astăzi, care este vaccinul care se va dovedi a fi cel mai eficace în cele din urmă, Europa investește într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza diferitelor tipuri de tehnologii. Această strategie ne sporește șansele de a obține rapid un remediu eficace împotriva virusului”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceasta a precizat că executivul comunitar s-a angajat să srpijine accesul la un vaccin eficient și pentru statele mai vulnerabile, astfel încât toată lumea să poată ieși din criză.

Totodată, Marea Britanie a comandat 100 de milioane de doze de vaccine ChAdOx1 nCoV-19, ale Universității Oxford, care a fost creat pe baza unui virus care provoacă răceala comună la cimpanzei și care a fost modificat genetic pentru a fi similar cu coronavirusul.

Pe de altă parte, Rusia pregătește începerea vaccinării în masă împotriva noului coronavirus de tip SARS CoV-2 în luna octombrie.

Ministrul sănătății, Mihail Muraşk, a explicat că institutul de cercetare de stat Gamaleia din Moscova a finalizat testele clinice ale vaccinului anti-Covid şi că se pregăteşte documentaţia pentru înregistrarea acestuia. Oficialul a dezvăluit că primii vaccinaţi vor fi medicii care luptă în linia întâi şi profesorii.

 

Zeci de țări primesc un ajutor de 1 miliard de dolari din partea Chinei, pentru vaccinul anti-coronavirus

 

China va oferi un împrumut de 1 miliard de dolari către ţările din America Latină şi Caraibe, pentru a le facilita accesul la vaccinul anti-coronavirus.

Ministrul de Externe al Chinei, Wanh Yi, este cel care a făcut anunțul oficial, iar informația a fost confirmată și de autorităţile mexicane.

„Ministerul de Externe al Chinei a spus că vaccinul pe care îl dezvoltă va deveni un bun public universal, astfel că un miliard de euro va fi pus la dispoziţie, sub formă de împrumut, pentru a facilita accesul naţiunilor din regiune la acest antidot. Suntem extrem de recunoscători Chinei, guvernului, dar şi preşedintelui, cu care am avut şansa să discut la telefon, atunci când am cerut ajutor pentru echipament medical. Ne-au trimis multe ajutoare de acolo, iar acum vine această ofertă", a precizat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez.

 

Raed Arafat, despre vaccinul anti-COVID: „Nu va rezolva instantaneu situaţia”

 

Apariţia unui vaccin anti-COVID-19 nu va rezolva situația, pentru că este nevoie de foarte multe doze, a afirmat, recent, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Cum au zis şi cei de la OMS, până nu vedem vaccinul noi suntem obligaţi să ne pregătim. Chiar dacă apare vaccinul, noi trebuie să ştim că vaccinul nu va rezolva instantaneu situaţia pentru că ai nevoie de sute de milioane, de miliarde de doze ca să opreşti răspândirea”, a declarat Raed Arafat.

 

Citeşte mai multe despre:   vaccin anti-Covid