Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cluj: Un polițist i-a rupt coastele unui bărbat și l-a electrocutat până a leșinat

Cluj: Un polițist i-a rupt coastele unui bărbat și l-a electrocutat până a leșinat

Un articol de: -
Eveniment

Caz şocant în judeţul Cluj! Adrian Iosif Nicoară, şeful de post din comuna Sâncraiu, şi-a vărsat furia pe un bărbat şi i-a rupt coastele. Omul legii nu s-a oprit aici: l-a udat şi l-a electrocutat. Victima a ajuns în stare gravă la spital şi vrea să depună plângere.

„Cineva din Călăţele m-a acuzat că i-am furat un topor. Nu m-a acuzat la postul de poliţie din comuna noastră, ci în comuna vecină, unde poliţistul îi era prieten, aşa am auzit. M-a chemat la post şi a început să mă bată cu pumnii, picioarele, să îmi ude bluza şi să mă curenteze cu un aparat. M-a bătut rău de tot. Am leşinat”, a povestit bărbatul în vârstă de 55 de ani, poptrivit ziarulclujean.ro.

Când şi-a pierdut cunoştinţa, omul a fost dus la Spitalul Orăşenesc Huedin. Avea trei coaste rupte şi arsuri pe piept de la electroşocurile primite. Conducerea unităţii medicale a refuzat să facă comentarii cu privire la starea pacientului pe motiv că aceasta a fost externat între timp.

Cel care l-a băgat în spital este şeful de post din comuna Sâncraiu, Adrian Iosif Nicoară. Poliţistul a negat orice implicare în acest caz.

"Nu e nimic adevărat! Se vor lua măsuri dacă este adevărat, dar nu este adevărat. Eu nu am anchetat furturi. Sunt răzbunări şi vor să îmi facă rău, să mă atace. Scuzaţi-mă, dar nu pot să vă dau mai multe detalii pentru că sunt gripat”, a spus polițistul.

Poliţistul ar fi fost sfătuit de şefii de la Cluj să se împace cu victima, potrivit unor surse. Adrian Iosif Nicoară e cunoscut în comuna Sâncraiu. Şi nu pentru fapte bune. El a luat cu împrumut, la începutul anului, 10 mii de lei de la bătrânii din sat. Bani pe care nu i-a mai înapoiat. Şefii lui Nicoară din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj au considerat că este suficient doar să-l atenţioneze pe bărbat pentru că i-a înşelat pe bătrâni.

Citeşte mai multe despre:   Cluj
 
 
 
Loading...