Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CNAIR vine cu PRECIZĂRI, după ce o familie a obţinut, în justiţie, oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda: 'Daunele vor fi suportate de constructor'

CNAIR vine cu PRECIZĂRI, după ce o familie a obţinut, în justiţie, oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda: 'Daunele vor fi suportate de constructor'

Un articol de: B1.ro - 12 Noi 2019, 16:08
Eveniment

CNAIR vine cu precizări în cazul după ce o familie din Alba Iulia a obținut în instanță oprirea lucrărilor la autostrada A10 Sebeș-Turda până la instalarea unor panouri fonice.

Reprezentanții companiei susțin că ceruseră constructorului montarea urgentă de panouri și că daunele vor fi suportate de acesta.

"Sentința Tribunalului Alba hotărăște încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor, lucrările desfășurându-se în continuare pe restul șantierului", susține CNAIR într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, imobilul menționat nu este pe culoarul de expropriere, iar proiectul construcției acestui lot de autostradă nu a fost modificat din cauza imobilului respectiv;

"CNAIR a solicitat în repetate rânduri Antreprenorului să efectueze măsurători ale zgomotului și să monteze în regim de urgență panouri fonoabsorbante omologate, astfel încât nivelul zgomotului în zona afectată să fie redus până la limitele admise conform acordului de mediu;

Cerințele de mediu sunt parte integrantă din obligațiile contractuale ale Antreprenorului;

Având în vedere că măsurile de remediere a acestei probleme sunt în sarcina constructorului, automat și eventualele daune stabilite de instanțele judecătorești vor fi suportate tot de către acesta și nu de către CNAIR", mai transmite CNAIR.

Amintim că familie din Alba Iulia a obţinut în justiţie, oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda, în condițiile în care acestea se desfășurau la doar câțiva metri de locuință. (Detalii AICI)

În acest context, Compania solicită Inginerului și Antreprenorului să prezinte urgent un raport cu situația exactă din teren în acest punct, cu măsurile întreprinse până în acest moment, precum și cu cele ce urmează a fi efectuate până la remedierea situației.

 

Citeşte mai multe despre:   CNAIR,   Alba Iulia
 
Loading...