Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CNSU a stabilit oficial zonele în care este limitat programul teraselor. Măsura intră în vigoare de duminică și se aplică în Capitală și mai multe județe (DOCUMENT)

CNSU a stabilit oficial zonele în care este limitat programul teraselor. Măsura intră în vigoare de duminică și se aplică în Capitală și mai multe județe (DOCUMENT)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 01 Aug 2020, 16:52
CNSU a stabilit oficial zonele în care este limitat programul teraselor. Măsura intră în vigoare de duminică și se aplică în Capitală și mai multe județe (DOCUMENT) foto: Pixabay Eveniment

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de sâmbătă, Hotărârea nr. 38 din 1 august 2020, care stabilește, la propunerea specialiștilor, zonele în care este limitat programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc și altora asemenea. Măsurile intră în vigoare de duminică, 2 august, și se referă la Capitală și la județele Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova și Galați.
 

CNSU a stabilit oficial zonele în care este limitat programul teraselor. Măsura intră în vigoare de duminică și se aplică în Capitală și mai multe județe


 

Potrivit hotărârii, „programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00”.

Documentul mai stipulează că „programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00”.
 

România, peste 52.000 de cazuri confirmate de COVID-19 și 2.379 de decese


 

Noul val de restricții intră în vigoare într-un context marcat de faptul că România a ajuns la un bilanț total de 52.111 de cazuri confirmate de COVID-19 și 2.379 de decese legate de această boală infecțioasă. În plus, la nivel național au fost înregistrate 11 zile consecutive cu peste 1.000 de îmbolnăviri noi.

„Noi ne confruntăm cu un risc major. Gândiți-vă că o perioadă de peste trei săptămâni, Guvernul a fost lipsit de pârghiile legale pentru a dispune măsurile de reducere a riscului de răspândire a epidemiei. Am avut 5.000 de persoane infectate, care nu au putut fi tratate în spital, nu s-a putut dispune izolarea sau carantinarea. Pur și simplu au putut umbla libere în societate, răspândind virusul. Nu am putut să dispunem măsuri. Gândiți-vă că, de regulă, într-o anchetă epidemiologică, să zic în medie, găsesc 10, 12 persoane cu care o persoană infectată a intrat în contact. N-am putut dispune 12 nicio măsură pentru zecile de mii de persoane care au fost contacți, măsura de izolare sau de carantinare. Ori, acest lucru a generat o creștere a răspândirii epidemiei, pe care noi acum trebuie să o frânăm, să utilizăm toate mijloacele pe care le avem la dispoziție – sigur, apelând la minimul de restricții posibile, să nu mai afectăm încă o dată economia”, a declarat premierul Ludovic Orban, sâmbătă.
 

știre în curs de actualizare

Citeşte mai multe despre:   Comitetul National pentru Situatii de Urgenta