Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment OFICIAL: Florian Coldea și Ovidiu Tender, invitații Marinei Pakistanului la un eveniment în portul Constanța

OFICIAL: Florian Coldea și Ovidiu Tender, invitații Marinei Pakistanului la un eveniment în portul Constanța

Un articol de: Sebastian Pricop - 21 Feb 2020, 11:02
OFICIAL: Florian Coldea și Ovidiu Tender, invitații Marinei Pakistanului la un eveniment în portul Constanța Foto: Hepta Eveniment

Livrarea primei nave militare, tip corvetă, construită la Galați de muncitorii români de la Damen, pentru Marina Militară din Pakistan, a avut parte de o ceremonie specială pe 13 februarie în Portul Constanța.

Printre participanți s-au numărat și două nume destul de controversate. Este vorba despre generalul în rezervă Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, și de omul de afaceri Ovidiu Tender, eliberat la finalul anului trecut din închisoare după ce a executat 4 ani din cei 12 și șapte luni primiți în dosarul Carom. 

Contactă de B1.ro, Damen a arătat că participarea celor doi a venit la invitația părții pakistaneze, cei doi neavând vreo colaborare cu compania olandeză. 

"Ceremonia de livrare a navei „ Yarmook ”pentru Marina Pakistanului, joi, 13 februarie, a fost organizată integral de către Marina Pakistaneza. Astfel, toți participanții la eveniment au fost oaspeții Marinei Pakistanului.

Nu există nicio relație comercială sau de altă natură între domnii mentionati de dumneavoastră și Șantierele Navale Damen", a arătat Damen România.

Participarea lui Ovidiu Tender nu vine ca o surpriză având în vedere că prin firmele acestuia a derulat contracte în regiune. 

În schimb, Florian Coldea a fost o figură destul de enigmatică după ce a fost nevoit să se retragă din fruntea SRI ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță. Acesta a ocupat timp de 12 ani funcția de prim-adjunct al SRI
 

Citeşte mai multe despre:   Florian Coldea,   Ovidiu Tender,   Damen