Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment O concluzie în cazul copilului MORT la Sanador, aşteptată PESTE UN AN. Colegiul Medicilor, anunț de ULTIMĂ ORĂ în cazul băiețelului decedat după o operație de hernie

O concluzie în cazul copilului MORT la Sanador, aşteptată PESTE UN AN. Colegiul Medicilor, anunț de ULTIMĂ ORĂ în cazul băiețelului decedat după o operație de hernie

Un articol de: B1.ro - 24 Oct 2018, 15:57
Eveniment

Preşedintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a făcut miercuri noi precizări în cazul copilului mort după o oprație efectauă la spitalul privat Sanador din Capitală.

Borcean a prezentat regulile procedurale aplicabile în anchetă și a afirmat că după ce vor fi cercetate toate faptele medicale şi documentele şi după ce vor fi audiaţi medicii responsabili, vor fi stabilite şi vinovăţiile şi sancţiunile care se impun. Borcean a estimat că în termen de un an va exista o concluzie, scrie News.ro.

„Speţa nu este asemănătoare cu cea a unui conducător auto care omoară un cetăţean pe trecerea de pietoni. Decesul copilului este proba necesară, dar nu şi suficientă pentru a stabili vinovăţia cuiva şi a sancţiona. Urmează o anchetă. Se vor cerceta faptele medicale, diagnosticul, corectitudinea faptelor medicale, eventuale diagnostice diferenţiale, eventuale situaţii particulare, foaia de observaţie, protocolul operator, protocolul de necropsie al întregului cadavru, raportul legistului. Vom încerca să aflăm ce fel de sângerare a fost, cauza ei, cantitatea de sânge acumulată. Colegiul Medicilor are cei mai buni experţi. Vom apela la ei ca să ne vorbească despre competenţa medicilor, despre experienţa lor şi despre prudenţa lor. (...) Abia după ce vom audia medicii intimaţi vom încerca să vedem dacă există fapte şi împrejurări care ţin de organizarea şi funcţionarea unităţii sanitare şi abia apoi vom stabili responsabilităţile şi vinovăţiile”, a declarat miercuri Gheroghe Borcean.

El a estimat că în termen de un an va exista o concluzie, pentru că obţinerea documentelor, audierile, expertiza, contestarea ei sunt proceduri de durată. Borcean a precizat că dacă vor fi găsiţi vinovaţi, medicii resposabili vor primi mustrare, avertisment, vot de blam, amendă sau le va fi limitată practicarea profesiei pe o durată de timp sau definitiv.

Amintim că un băieţel a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital privat din Bucureşti, după ce fusese operat de hernie inghinală. La cauze, pe rezultatul autopsiei realizat la INML scrie: șoc hemoragic, hemoragie retroperitoneală, testicul necoborât operat...  (Detalii AICI)

Citește AICI și precizările clinicii private SANADOR.

Citeşte mai multe despre:   Gheorghe Borcean
 
 
 
Loading...