Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul medicului șef al secției ATI de la Maternitatea Bucur

Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul medicului șef al secției ATI de la Maternitatea Bucur

Un articol de: Raluca Tindeche - 07 Sep 2020, 22:44
Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul medicului șef al secției ATI de la Maternitatea Bucur Foto: Hepta.ro Eveniment

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat, ca urmare a comunicatului Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București, în care este vorba despre un medic care a mers la serviciu cu febră, fără să realizeze corect triajul epidemiologic, informează Biroul Executiv al CMMB.

„Investigația Comisiei de Jurisdicție va analiza punctele de vedere ale medicului și conducerii spitalului, precum și toate documentele medicale, ale anchetei epidemiologice și ale anchetei disciplinare de la nivelul instituției”, conform comunicatului. 

Dr. Rodica Ologu, șef de secție anestezie și terapie intensivă din Maternitatea Bucur din București, a fost internată la Spitalul “Victor Babeș”, fiind infectată cu noul coronavirus.

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti a declarat, referitor la infectarea cu noul coronavirus a șefei secţiei ATI de la Maternitatea ‘Bucur’, că aceasta s-a prezentat la serviciu, fiind de gardă, deşi prezenta simptome sugestive pentru infecţia cu COVID-19. Potrivit aceleiaşi surse, medicul a purtat echipament de protecţie pe toată durata gărzii şi a stat izolată în cabinet.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus