Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Comisia Europeană a stabilit un set de acțiuni esențiale și cere „un front unit pentru a învinge COVID-19”. Până în vară, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70% din populația lor adultă (DOCUMENT)

Comisia Europeană a stabilit un set de acțiuni esențiale și cere „un front unit pentru a învinge COVID-19”. Până în vară, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70% din populația lor adultă (DOCUMENT)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 19 Ian 2021, 19:50
Comisia Europeană a stabilit un set de acțiuni esențiale și cere „un front unit pentru a învinge COVID-19”. Până în vară, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70% din populația lor adultă (DOCUMENT) foto: Pixabay Eveniment

Comisia Europeană a adoptat, marți, o comunicare prin care stabilește un set de acțiuni esențiale pentru statele membre și organismele Uniunii Europene, acțiuni ce vor contribui la reducerea riscurilor și la stăpândirea răspândirii virusului. Comisia le îndeamnă să acționeze împreună pentru accelerarea campaniilor de vaccinare în întregul bloc comunitar, să intensifice testarea și secvențierea genomului virusului, să se asigure de funcționarea Pieței Unice și a liberei circulații, concomitent cu intensificarea măsurilor de combatere a pandemiei, dar și să asigure poziția de lider a Europei și să promoveze solidaritatea internațională. 

„Un front unit pentru a învinge COVID-19”. Comisia Europeană a stabilit un set de acțiuni esențiale în lupta cu pandemia

 

„Este probabil ca trecerea dintre ani să marcheze începutul sfârșitului pentru pandemia de COVID-19. Mulțumită științei de pionierat și eforturilor politice și industriale remarcabile, ceea ce se face în mod normal în 10 ani a fost atins în 10 luni și, cu vaccinările în masă lansate rapid, milioane de europene au fost deja vaccinați împotriva COVID-19. Cu toate acestea, în timp ce infectările cresc și până când vaccinările vor fi făcute la o scară care să răstoarne valul pandemiei, vigilența continuă, măsurile de izolare și controalele de sănătate publică sunt necesare. UE și Statele Membre trebuie să acționeze acum pentru a contracara riscul unui al treilea val de infecții potențial mai dur, caracterizat prin noile variante mai transmisibile ale virusului, care sunt deja prezente în toată Europa”, se arată în comunicare adoptată marți de Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, până în martie 2021, ar trebui ca măcar 80% dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani și 80% dintre cadrele medicale și asistenții sociali din fiecare stat membru să fie vaccinate.

Până în vara anului 2021 ar trebui statele membre să fi vaccinat cel puțin 70% din populația lor adultă.

Peste 270.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate în România până acum

 

În România și în majoritatea statelor din UE, campania de vaccinare anti-COVID-19 a început în 27 decembrie. De atunci și până în 19 ianuarie, ora 17, în țara noastră au fost administrate 270.046 de doze la un număr de 267.424 de persoane, dintre care 2.622 au primit deja și doza de rapel.

Până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat marți de Grupul de Comunicare Strategică, care a mai precizat printre altele că 630.236 de pacienți au fost declarați vindecați.

„Bloomberg prezintă niște date care arată că România e pe locul 18 la nivel global și pe locul 6 la nivelul UE în ceea ce privește această campanie de vaccinare, numărul de vaccinați. Sunt mai multe statistici. Pe mine mă interesează foarte mult cum primim dozele, să accelerăm ritmul. Au fost azi 34.000 de vaccinuri făcute, mergem spre 50.000. Noi am spus că vrem să ajungem spre 100.000 - 150.000 de vaccinuri făcute pe zi numai să avem dozele. Am primit vești despre numărul de doze până la finalul lunii martie. Așteptăm 2,4 milioane de la Pfizer, plus 430.000 de la Moderna. Cam 2,8 milioane, dar trebuie să luăm în calcul și rapelul. Dar vor fi aproape două milioane de persoane vaccinate. Ținta de care mă țin și ținta noastră fermă e să avem în septembrie 10,4 milioane de persoane vaccinate și cu rapel. Pentru a avea această țintă atinsă, am mai cumpărat opt milioane de doze”, a declarat premierul Florin Cîțu, marți, pentru Europa FM.

Citeşte mai multe despre:   vaccin anti-COVID-19,   pandemie de coronavirus,   Comisia Europeana