Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Conducerea CNADNR: Întâlnirea cu Uniunea Transportatorilor va clarifica aspectele privind plata rovinietelor conform legii

Conducerea CNADNR: Întâlnirea cu Uniunea Transportatorilor va clarifica aspectele privind plata rovinietelor conform legii

Un articol de: - 11 Oct 2015, 17:29
Conducerea CNADNR: Întâlnirea cu Uniunea Transportatorilor va clarifica aspectele privind plata rovinietelor conform legii Foto: exclusivnews.ro Eveniment

Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România va discuta cu Uniunea Transportatorilor pentru a ajunge la o înțelegere privind plata rovinieteloc conform legii, transmite agerpres.

”Săptămâna trecută am discutat cu conducerea Uniunii Naționale a Transportatorilor și am stabilit c[ luni să ne întâlnim să discutăm subiectul legat de plata rovinietelor conform legii care prevede că utilizatorii care și-au greșit numărul de înmatriculare îl pot schimba în termen de două ore. Noi avem o problemă legată de sesizările primite de la consumatori. Prin legislație, dacă îți cumperi rovinieta și ai greșit, ai posibilitatea ca timp de două ore să îl modifici la orice alt distribuitor, sau chiar prin SMS”, a declarat Ionuț Mașala.

Reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România au acuzat CNADNR că dorește să excludă precesele automate de plată a rovinietei.

„În cazul terminalelor automate de procesare a plăților numerar/electronice neasistate nu se pot face modificări. Utilizatorii rămân astfel cu o rovinietă cumpărată pe alt număr de mașină. I-am rugat pe cei de la Uniunea Transportatorilor să găsească o soluție, un call center, ceva, un număr de telefon unde persoana să poată suna, să aducem la îndeplinire prevederea legală, să poată să își schimbe numărul. Aparatele nu dau rest, se calculează la cursul BNR al euro. Dar, să zicem, este alegerea utilizatorului. Noi insistăm pe posibilitatea schimbării numărului. Este sport național. Majoritatea utilizatorilor își greșesc numărul. Nu știți câte probleme avem din această cauză. Luni la ora 10,00 avem programată întâlnirea cu reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor. Noi nu am avansat nici o soluție unilaterală”, a precizat Ionuț Mașala.

Citeşte mai multe despre:   cnadnr,   transport