Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Conflict între 7 persoane, în județul Tulcea: Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți

Conflict între 7 persoane, în județul Tulcea: Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți

Un articol de: Vladimir Ionescu - 06 Feb 2021, 23:45
Conflict între 7 persoane, în județul Tulcea: Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți foto: Pixabay Eveniment

Un bărbat a decedat și alți doi au fost răniți, sâmbătă seară, în urma unui conflict izbucnit între șapte persoane în orașul Babadag din județul Tulcea. La fața locului au intervenit atât jandarmi, cât și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar zona este monitorizată în continuare.

Un bărbat a murit și alți doi au fost răniți, după izbucnirea unui conflict între șapte persoane în județul Tulcea

 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, pe data de 6 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Babadag au fost sesizati prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918 din oraşul Babadag, are loc un conflict între mai multe persoane, transmite News.ro.

„Ajunşi la fata locului, poliţiştii au identificat persoanele implicate in altercaţie şi  au stabilit faptul că între şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 52 de ani din localitate, ar fi izbucnit un conflict spontan, aceştia agresându-se fizic şi verbal. În urma conflictului au rezultat decesul unui bărbat de 40 de ani din oraşul Babadag şi rănirea altor doi bărbaţi de 22 şi 30 de ani, din aceeaşi localitate, care ulterior au fost transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat IPJ Tulcea.

Conform sursei citate, pentru prevenirea escaladării conflictului, la faţa locului au fost prezenţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Tulcea şi jandarmi din cadrul IJJ Tulcea.

Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele de producere a evenimentului. 

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Tulcea