Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Constanța: Trei eleve, sancționate cu eliminarea de la ore după ce s-au bătut pe stradă

Constanța: Trei eleve, sancționate cu eliminarea de la ore după ce s-au bătut pe stradă

Un articol de: - 20 Noi 2014, 18:55
Eveniment

Trei eleve de clasa a VIII-a de la școala din comuna constănțeană Sinoe au fost sancționate cu eliminarea de la ore timp de trei zile și cu scăderea notei la purtare, după ce două dintre ele s-au bătut pe stradă, iar a treia le-a filmat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, cele două eleve s-au certat la școală, iar ulterior, după terminarea cursurilor, în drum spre casă, s-au luat la bătaie pe stradă, relatează Mediafax.

Conflictul a fost filmat de către o altă elevă, iar înregistrare a fost arătată părinților fetei agresate.

În urma incidentului, membrii Consiliului profesoral de la școala din Sinoe au hotărât sancționarea celor trei eleve cu scăderea notei la purtare la 7 și cu eliminarea de la cursuri pentru o perioadă de trei zile. Pe perioada eliminării de la cursuri, acestea vor desfășura activități în cadrul bibliotecii școlii și Grădiniței Sinoe, sub supravegherea unui cadru didactic.

Citeşte mai multe despre:   Constanta
 
 
 
Loading...