Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Controversele legate de numele lui Adrian Ionel, directorul Unifarm acuzat de fapte de corupție: Numit la conducerea companiei de Victor Ponta, a fost păstrat în funcție de toți miniștrii Sănătății din ultimii ani

Controversele legate de numele lui Adrian Ionel, directorul Unifarm acuzat de fapte de corupție: Numit la conducerea companiei de Victor Ponta, a fost păstrat în funcție de toți miniștrii Sănătății din ultimii ani

Un articol de: Traian Avarvarei - 24 Iun 2020, 14:07
Controversele legate de numele lui Adrian Ionel, directorul Unifarm acuzat de fapte de corupție: Numit la conducerea companiei de Victor Ponta, a fost păstrat în funcție de toți miniștrii Sănătății din ultimii ani Foto: Inquam Photos/Octav Ganea Eveniment

Compania Unifarm, cea care s-a ocupat de achizițiile de echipamente medicale de protecție încă de la începutul epidemiei de coronavirus în România, se află în centrul unui scandal de natură penală. Directorul general al companiei, Adrian Ionel, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru cinci infracțiuni de corupție, printre care luare de mită, complicitate la trafic de influenţă şi instigare la fals intelectual. Acuzaţii care se învârt în jurul unui contract de achiziţii pentru care s-a cerut o şpagă de aproape 6 milioane de lei. Adrian Ionel a fost numit la conducerea Unifarm încă din anul 2012, atunci când Guvernul era condus de Victor Ponta, acesta ocupând și funcția de ministru interimar al Sănătății. Iar de-a lungul anilor, Ionel a fost păstrat în funcție de toți miniștrii Sănătății care au trecut pe la Palatul Victoria. Asta deși au fost descoperite numeroase nereguli în activitatea sa, fiind făcută chiar recomandarea de a fi înlocuit de la conducerea Unifarm.

 

Adrian Ionel a ajuns la conducerea Unifarm în 2012, la cererea premierului Victor Ponta, care era și ministru interimar al Sănătății 

 

Adrian Ionel a ajuns prima dată la conducerea Unifarm în 2012, în timpul Guvernării PSD, atunci când Victor Ponta, din poziția de prim-ministru, asigura și interimatul la Ministerul Sănătății. Trei ani mai târziu, în 2015, Adrian Ionel a fost numit director la Institutul Cantacuzino, funcție pe care a ocupat-o pentru scurt timp. De altfel, pentru două luni el a fost director general la ambele instituții, după cum arată un audit al Ministerului Sănătății.

Revenit la conducerea Unifarm, Adrian Ionel a rămas la conducerea companiei, în ciuda schimbărilor de Guverne care au avut loc în ultimii ani în România și în ciuda neregulilor care au fost constate în legătură cu activitatea sa.

În anul 2017, un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății a scos la iveală nu mai puțin de 18 nereguli în gestionarea companiei Unifarm. Este vorba, printre altele, de abuzuri, favorizarea de firme și pierderea unei cantități imense de vaccinuri expirate. În acea perioadă, funcția de ministru al Sănătății era ocupată de social-democratul Florian Bodog.

În urma verificărilor, s-a propus înlocuirea lui Adrian Ionel din funcția de director general al Unifarm.

“Dizolvarea Adunării Generale a Acționarilor și numirea altor membri care să reprezinte interesele Ministerului Sănătății; Dizolvarea Consiliului de Administrație și numirea altor membri care au capacitatea și competența de a-și îndeplini obligațiile conform statutului CN Unifarm SA. Destituirea directorului general și numirea unui alt director general,  cu experiență și capacitate de administrare a CN Unifarm SA”, se arată în concluziile raportului Corupului de control, potrivit Libertatea.

 Sora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)

Adrian Ionel a rămas la conducerea Unfarm, în ciuda neregulilor descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății 

 

Cu toate acestea, Adrian Ionel, cunoscut drept omul PSD plantat la conducerea Unifarm, și-a păstrat în continuare funcția.

Ell nu a fost schimbat nici în timpul guvernării tehnocrate, atunci când ministru al Sănătății a fost Vlad Voiculescu.

”Dacă toate acestea sunt adevărate, rămâne o singură întrebare: cine este în spatele cuiva care îndrăznește să fure în felul ăsta. Pentru că omul nu poate fi de capul lui acolo!”, a scris, marți, Vlad Voiculescu, pe Facebook, referindu-se la acuzațiile aduse de procurorii DNA la adresa lui Adrian Ionel. Asta în condițiile în care, timp de un an, compania Unifarm s-a aflat în subordinea sa.

Ionel a fost menținut la șefia Unifarm și de guvernarea PNL, în plină pandemiei de coronavirus. În contextul crizei sanitare provocate de COVID-19, însă, poate fi riscantă o schimbare a conducerii celei mai importante companii de stat din domeniul farmaceutic și al echipamentelor medicale.

Astfel, activitatea lui Adrian Ionel din timpul crizei epidemice a ajuns în atenția procurorilor anticorupție care au descoperit, pe lângă neregulile grave legate de contractele de achiziție a echipamentelor sanitare, și faptul că acesta ar fi ajuns să ocupe funcția de director Unifarm cu încălcarea prevederilor legale.

După anunțul venit marți de la DNA, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Unifarm. Ulterior, acesta a declarat că dacă nu se va lua nicio decizie la întrunirea Consiliului de Administrație al Unifarm, atunci el va solicita demiterea lui Adrian Ionel atât din funcţie de director general al companiei, cât și din calitatea de membru al CA.

Citeşte mai multe despre:   Adrian Ionel,   Unifarm SA,   DNA,   Ministerul Sanatatii