Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Copiii ar avea cu 44% mai puține șanse să se îmbolnăvească de COVID-19 decât adulții

Copiii ar avea cu 44% mai puține șanse să se îmbolnăvească de COVID-19 decât adulții

Un articol de: Vladimir Ionescu - 28 Sep 2020, 16:13
Copiii ar avea cu 44% mai puține șanse să se îmbolnăvească de COVID-19 decât adulții foto: Pixabay Eveniment

Copiii au cu 44% mai puține șanse de a contracta boala infecțioasă COVID-19 decât adulții, după cum indică o analiză condusă de președintele Royal College of Paediatrics and Child Health din Marea Britanie, transmite Reuters.

Analiză britanică: Copiii ar avea cu 44% mai puține șanse să contracteze COVID-19 decât adulții

 

„În această examinare sistematică și meta-analiză care include 32 de studii, copiii și adolescenții mai tineri de 20 de ani au avut cu 44% mai puține șanse la o infectare secundară cu SARS-CoV-2 comparativ cu adulții de 20 de ani sau mai bătrâni”, se arată în cercetare.

„Există dovezi preliminare că aceia mai tineri de 10 până la 14 ani au avut o susceptibilitate mai mică la infectarea cu SARS-CoV-2 decât adulții, cu adolescenții părând să aibă o susceptibilitate similară cu adulții”, potrivit aceleiași analize.

Cercetarea a fost condusă de Russell Viner, președintele Royal College of Paediatrics and Child Health din Marea Britanie.

România, aproape 124.000 de cazuri confirmate de COVID-19, de la debutul pandemiei

 

De la izbucnirea crizei sanitare, potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, România a ajuns la un bilanț total de 123.944 de cazuri confirmate de COVID-19 – cu 99.344 de pacienți declarați vindecați – și 4.748 de decese legate de această boală infecțioasă. Cu 235 de îmbolnăviri nou depistate în dreptul său, Bucureștiul are în continuare cel mai mare număr de pacienți diagnosticați cu infecție cu SARS-CoV-2 din țară (16.771).

„Suntem la un număr de aproape 124 de mii de români infectați, aproape 100 de mii de români vindecați, dar și  557 de români în terpaie intensivă. Evaluăm fiecare județ în parte, observăm că tot ce înseamnă Brașov, Prahova, Iași sau Vaslui au un număr crescut de peste 80 de cazuri pe zi, cu Bucureștiul la peste 200 de cazuri. Sunt cazuri care se regăsesc în comunități, iar faptul că ele sunt în comunități de bătrâni, în spitale sau în comunități pentru persoanele neuro - psihice, ne face să înțelegem că sunt anumite lucruri care nu se respectă. Dacă în această lună spuneam că va fi o lună dificilă, cu redeschiderea restaurantelor, teatrelor, cinematografe, cu începerea anului școlar, campaniile electorale sau reîntoarcerea la locul de muncă și aglomerarea transportului în comun, trebuie să vedem că fiecare dintre aceste activități se desfășoară cu anumite norme care trebuie respectate. Am repetat-o și o să o repet de câte ori este nevoie, această pandemie nu  se tranșează în spiral, ci în prespital, respectând niște condiții, având o transmitere comunitară scăzută, un număr mic de cazuri, iar noi ca sistem de sănătate să putem gestiona un număr mai mic de cazuri la ATI, la internare sau în Unitățile de Primir Urgențe”, a subliniat luni Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.