Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cazul preotului acuzat că A BĂTUT un elev la ora de Religie pentru că a REFUZAT să facă semnul Crucii. Primarul comunei îi ia apărarea: "Părintele este un om deosebit, dar cu ţiganii este dificil de lucrat" (FOTO)

Cazul preotului acuzat că A BĂTUT un elev la ora de Religie pentru că a REFUZAT să facă semnul Crucii. Primarul comunei îi ia apărarea: "Părintele este un om deosebit, dar cu ţiganii este dificil de lucrat" (FOTO)

galerie foto Un articol de: Redacția B1.ro - 25 Mar 2019, 10:30
Foto: Pixabay Eveniment

Un copil din satul Baranca, județul Botoșani, în vârstă de 11 ani, ar fi fost bătut de profesor, în timpul orei de Religie, pentru că ar fi refuzat să facă semnul Crucii.

Mama copilului, care este de religie penticostală, a declarat că fiul său a fost găsit de un vecin pe marginea drumului, plin de sânge, și a fost adus acasă.

A venit fetiţa după mine să îmi spună că preotul de la Dorohoi, de religie, l-a bătut. I-a rupt urechile şi e plin de sânge. Au venit colegii de la şcoală şi cu părinţii şi mi-au spus că l-a prins şi l-a izbit cu capul de perete, l-a prins de urechi şi îl ţinea în sus şi îl izbea cu capul de perete”, a declarat mama băiatului.

Imediat femeia a anunțat autoritățile, copilul fiind transportat la spital.

Ulterior, medicii au constatat că minorul are mai multe traumatisme și au decis internarea lui.

Pe de altă parte, preotul recunoaşte că l-ar fi tras de ureche pe băiat, însă neagă că l-ar fi lovit cu capul de perete. Acesta afirmă că elevului nu i s-a impus niciodată să participe la ore sau să îşi facă semnul Crucii, însă acesta deranja sistematic ora.

În caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, a declarat Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

De asemenea, conducerea școlii a demarat o anchetă disciplinară, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a autosesizat în acest caz.

Din câte am înţeles, contextul a fost că acest copil care, într-adevăr, nu este de religie ortodoxă, a deranjat sistematic ora. Şi, într-adevăr, la finalul orei, preotul l-ar fi tras de urechi, dar în nici un caz nu ar fi fost gestul de care s-a spus, că a fost dat cu capul de pereţi. În orice caz, nu este de admis aşa ceva, şi categoric suntem împotriva oricărui act de violenţă şi de a aborda în acest fel relaţia cu copiii. Nu are nicio scuză fie şi pentru un simplu tras de ureche“, a precizat părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, scrie botosaneanul.ro.

„În acest moment se derulează o cercetare pe această line, şi vom vedea exact care este cauza. Şi autorităţile desfăşoară o anchetă în acest caz, iar în funcţie şi de concluzia lor, vom lua şi noi măsuri. Sigur, poate risca să i se retragă dreptul de a preda, iar aceasta este măsura cea mai previ­zibilă, mai ales că preotul este suplinitor la acea şcoală. Preotul respectiv a dat deja declaraţii către autorităţi, şi cu siguranţă sunt şi ceilalţi copii din clasă care pot spune ce s-a întâmplat şi cum s-au petrecut lucrurile în acea oră“, a adăugat Constantin Sturzu.

Ce spune primarul comunei, potrivit presei locale

Primarul comunei Cristineşti, a cărei componentă este și localitatea Baranca, Marinică Stredie, are rezerve că totul s-ar fi petrecut cum a povestit elevul şi ceilalţi colegi de clasă, considerând că elevul lovit ascunde unele adevăruri, transmite jurnalulbtd.ro.

Mai mult, edilul îi ia apărarea preotului.

Părintele Mancaş este un om deosebit dar cu ţiganii este dificil de lucrat. Din câte am reuşit să aflu, neoficial vă spun că familia Beleza ar urmări să scoată ceva bani de la părintele. Este o practică la ţigani să profite de orice situaţie. Cultul penticostal propovăduieşte iubirea între semeni, iertarea, lucru care la ţiganii penticostali nu se prea regăseşte”, a declarat primarul pentru sursa citată.

Foto: Captură jurnalulbtd.ro

 

Citeşte mai multe despre:   Botosani
 
 
 
Loading...