Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cornel Penescu, condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru mită

Cornel Penescu, condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru mită

Un articol de: - 16 Oct 2013, 12:01
Cornel Penescu, condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru mită Foto: ofsaid.ro Eveniment

Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Decizia este definitivă.

Penescu este acuzat că a mituit doi comisari de la Garda Financiară Argeş, relatează Agerpres.

În acelaşi dosar, fostul director al PIC (companie deţinută de Penescu), Gheorghiţă Pieca, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, iar Liviu Nicuşor Mîrţoiu şi Iulian Popescu (comisari la Garda Financiară Argeş) au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Aceasta este cea de-a doua pedeapsă definitivă primită de Cornel Penescu, după ce în luna septembrie el fost condamnat, alături de senatorul PP-DD Antonie Solomon, la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual.

În prezent, Cornel Penescu se află întemniţat la Penitenciarul Colibaşi.

 

Citeşte mai multe despre:   dare de mita,   condamnat,   inchisoare cu suspendare