Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, soseşte luni în ţară

CORONAVIRUS | A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, soseşte luni în ţară

Un articol de: Irina Mina - 07 Feb 2021, 15:06
CORONAVIRUS | A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, soseşte luni în ţară Foto: hepta.ro/Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA Eveniment

A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 doze, soseşte luni în ţară, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj Napoca şi Timişoara, potrivit unui anunț făcut de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, iar vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, mai precizează CNCAV.

A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, soseşte luni în România

 

„Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite, după cum urmează: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 53.820 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov: 19.890 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 16.380 doze; - Centrul Regional de Depozitare Craiova: 16.380 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 22.230 doze și Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 11.700 doze”, a anunțat CNCAV într-un comunicat de presă.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

„Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare”, menționează CNCAV.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă. În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat că va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.

Primele doze de vaccin de la AstraZeneca se distribuie duminică în ţară

 Dan Bittman a făcut anunțul surprinzător la care nimeni NU se aștepta niciodată

Amintim că primele doze de vaccinuri de la AstraZeneca, au ajuns duminică dimineaţă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Acestea vor fi distribuite în cursul zilei de astăzi către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

”Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naţionale. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de +2 - +8 grade celsius”, anunţă, printr-un comunicat de presă, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Dozele vor fi distribuite astfel: Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze; - Centrul Regional de Depozitare Craiova: 15.300 doze; - Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 25.200 doze; - Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 17.100 doze.

În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Pfizer,   vaccin anti-COVID-19,   campania de vaccinare