Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS. Alte 637 de cazuri, bilanțul total urcă la 33.585. Au fost înregistrate 30 de decese în ultimele 24 de ore, iar 234 de pacienți sunt la ATI

CORONAVIRUS. Alte 637 de cazuri, bilanțul total urcă la 33.585. Au fost înregistrate 30 de decese în ultimele 24 de ore, iar 234 de pacienți sunt la ATI

Un articol de: Traian Avarvarei - 14 Iul 2020, 12:56
CORONAVIRUS. Alte 637 de cazuri, bilanțul total urcă la 33.585. Au fost înregistrate 30 de decese în ultimele 24 de ore, iar 234 de pacienți sunt la ATI Foto: Hepta Eveniment

Grupul de Comunicare Strategică anunță, marți, ora 13.00, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Astfel, bilanțul total al infectărilor cu virusul chinez ajunge la 33.585. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, autoritățile mai anunță decesul a 30 de persoane din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore, bilanțul ajungând la 1.931. În stare gravă, în secțiile de terapie internsivă se află 234 de pacienți diagnosticați cu SARS-CoV-2.

 

 

 

COVID-19. 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere

 

 

 

Urmare a deciziei CCR, autoritățile au fost nevoite să externeze la cerere 658 de pacienți cu test pozitiv pentru Covid-19, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Referitor la numărul deceselor, doar în ultimele 24 de ore, bilanțul a urcat cu 30 de morți, la 1.931. Ultimele victime sunt 13 bărbați și 17 femei. Aceștia erau internați în spitale din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, precizează autoritățile sanitare.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.

 

 

 

Situația cazurilor de COVID-19 pe județe

 

 

 

Numărul de cazuri confirmate de COVID-19, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, arată în felul următor: Alba 499, Arad 726, Argeș 1.483, Bacău 775, Bihor 715, Bistrița-Năsăud 642, Botoșani 1.081, Brașov 2.076, Brăila 317, Buzău 842, Caraș-Severin 130, Călărași 214, Cluj 790, Constanța 553, Covasna 331, Dâmbovița 987, Dolj 394, Galați 1.316, Giurgiu 293, Gorj 429, Harghita 389, Hunedoara 717, Ialomița 544, Iași 1.084, Ilfov 923, Maramureș 239, Mehedinți 283, Mureș 821, Neamț 1.006, Olt 394, Prahova 845, Satu Mare 82, Sălaj 123, Sibiu 707, Suceava 4.188, Teleorman 198, Timiș 616, Tulcea 206, Vaslui 236, Vâlcea 171, Vrancea 1.265. Capitala are 3.918, iar alte 37 sunt de proveniență neprecizată.

 

 

 

Bilanțul românilor din diaspora infectați cu SARS-CoV-2

 

 

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.108 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Grecia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citeşte mai multe despre:   bilant covid-19,   bilant imbolnaviri coronavirus,   COVID-19