Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Ludovic Orban: Cine vine de Paște în România va intra în carantină (VIDEO)

CORONAVIRUS | Ludovic Orban: Cine vine de Paște în România va intra în carantină (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 04 Apr 2020, 12:12
CORONAVIRUS | Ludovic Orban: Cine vine de Paște în România va intra în carantină (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Premierul Ludovic Orban a anunțat, după ședința cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, că o nouă Ordonanță militară va fi prezentată în cursul zilei de sâmbătă.  

”Am evaluat situația. Am pregătit elementele pentru noua Ordonanță Militară care va fi prezentată azi. Este în forma finală. (...) Am stabilit măsuri de pregătire a spitalelor care urmează să primească pacienți cu COVID-19”, a spus șeful Guvernului, la finalul discuțiilor de la MAI.

Ludovic Orban, mesaj pentru românii din diaspora 

Totodată, Orban a declarat că românii care se vor întoarce din străinătate începând de duminică, vor intra automat în carantină, așa încât nu vor putea să își petrească Paștele alături de familie.

”Vreau să transmit un mesaj foarte clar: toți cei care vor veni începând de mâine, nu își vor petrece Paștele în condiții normale, ci vor fi obligați să intre în carantină. Deja numărul țărilor care au trecut pe roșu, care aau depășit numărul de 10.000 de cazuri, s-a mărit semnificativ și aproape toate țările din care vin românii sunt în zona roșie. Decizia clară pe care am luat-o este aceea de a îi caza în cente de carantină instituționalizată”, a mai spus Ludovic Orban

Orban: Există contracte semnate pentru 400 de ventilatoare

În ceea ce privește achizițiile necesare din domeniul sanitar, premierul a declarat că există contracte semnate pentru 400 de ventilatoare, însă acestea sunt blocate pentru că autoritățile din alte tate au blocat ieșirile din țară.

”Din păcate, aceste contracte nu se derulează în graficul de livrări care fusese stabilit pentru că s-au emis decizii ale guvernelor din diferite țări de unde trebuia să primim aceste ventilatoare, care au blocat ieșirile din țară ale ventilatoarelor”, a spus Orban.

În aceste condiții, autoritățile române caută soluții pentru fabricarea de ventilatoare în țara noastră.

”Deja există o firmă americană care a pus la dispoziția producătorilor, inclusiv din România, piesele componente și inclusiv patentul. Vom apela la o soluție de a putea repara ventilatoarele care sunt stricate în momentul de față, astfel încât să mai punem în funcțiune un număr de 80-100 de ventilatoare suplimentare. La Ministerul Apărării se lucrează la un proiect de ventilator care evoluează și sper cât de curând să putem să facem teste”, a mai spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban, despre situația de la Țăndărei

Totodată, premierul a susținut că, în general, oamenii respectă indicațiile autorităților în privința carantinei

”Mi s-au semnalat foarte puține tentative de nerespectare a regulilor. Avem aproape 13.000 de români care sunt cazați în aceste centre și pe care îi apreciez pentru faptul că respectă regulile de conviețuire și toate regulle de distanțare”, a spus Orban.

Pe de altă parte, șeful Guvernului a vorbit și despre situația din localitatea Țăndărei, din județul Ialomița, precizând că persoanele care nu respectă izolarea vor fi plasate ăîn carantină pe cheltuiala proprie.

”Avem probleme în anumite localități, cum e Țăndărei, unde foarte greu se conving unii cetățeni să respecte izolarea la domiciliu, deși am mărit efectivele de Jandarmerie, deși am solicitat sprijinul Armatei, care a contribuit cu efective importante, încă sunt cazuri de nerespectare a condițiilor de izolare”, a spus Orban.

430 noi cazuri de coronavirus în România, în 24 de ore

În România au fost confirmate, până sâmbătă, la ora 13.00, 3.613 de cazuri de infectare cu COVID-19, adică o creștere cu 430 de cazuri în ultimele 24 de ore.

La ATI sunt internați 119 pacienți, iar bilanțul deceselor a ajuns la 140.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban