Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Explozie a cazurilor de COVID-19 în România. Peste 2.100 de infectări confirmate în 24 de ore. 550 de pacienți sunt internați la ATI și alți 33 au decedat

CORONAVIRUS | Explozie a cazurilor de COVID-19 în România. Peste 2.100 de infectări confirmate în 24 de ore. 550 de pacienți sunt internați la ATI și alți 33 au decedat

Un articol de: Elena Stanciu - 30 Sep 2020, 12:51
CORONAVIRUS | Explozie a cazurilor de COVID-19 în România. Peste 2.100 de infectări confirmate în 24 de ore. 550 de pacienți sunt internați la ATI și alți 33 au decedat Foto: Hepta - Zuma Press / Lorenzo Carnero Eveniment

Record de infectări cu noul coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 2.158 de noi cazuri de COVID-19, acesta fiind cel mai grav bilanț al îmbolnăvirilor în România, de la începutul pandemiei și până în prezent. 26.021 de teste au fost prelucrate în ultimele 24 de ore în toată țara. Totodată, în același interval, 674 de persoane au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2 la retestare. În acest moment, în secțiile de terapie intensivă din unitățile medicale din țară sunt internați 550 de pacienți. În același timp, de marți până miercuri, au decedat 33 de persoane infectate cu noul coronavirus.

 

Record de infectări cu coronavirus în România: Peste 2.100 de cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore 

 

Astfel, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivel național au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.

Bilanțul deceselor, la nivelul întregii țări, a ajuns la 4.825. În intervalul, 29 septembrie, ora 10.00 – 30 septembrie, ora 10.00, au fost înregistrate 33 de decese în rândul pacienților diagnosticați cu COVID-19. Este vorba despre 21 bărbați și 12 femei, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

Situația pe județe a cazurilor de coronavirus 

 Mircea Badea şi-a arătat WhatsApp-ul la televizor, iar oamenii N-AU PUTUT CREDE când au văzut ce are în conversaţii

Un record a fost înregistrat, miercuri și în ceea ce privește cazurile noi de COVID-19 din Capitală. Astfel, din cele 2.158 de îmbolnăviri raportate la nivel național, 405 au fost contabilizate în București.

Într-un Top 5 ordonat după numărul de îmbolnăviri nou depistate, Municipiul București este urmat de județele Suceava (75), Prahova (76), Ilfov (77) și Cluj (76).

550 de pacienți diagnosticați cu COVID-19 sunt internați la terapie intensivă

 

În acest moment, 7.496 de pacienți infectați cu SASR-CoV-2 sunt internați în spitalele de profil din România, 550 dintre aceștia fiind în stare gravă, la ATI.

De la debutul crizei sanitare și până în prezent, în România au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.

Totodată, autoritățile transmit că, pe teritoriul României, 10.677 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.348 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.986 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 383 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.800 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În plus, în cursul zilei de marți, a fost constatată o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Situația îmbolnăvirilor cu COVID-19 în rândul românilor din străinătate

 

Cât despre situația îmbolnăvirilor în rândul românilor din străinătate, Grupul de Comunicare Strategică transmite că , de la începutul pandemiei și până în prezent, 6.696 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

Totodată, până în prezent, 126 de cetățeni români aflați în străinătate și infectați cu SASR-CoV-2 au decedar: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   COVID-19