Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Medicul Radu Țincu: Există o ușoară stabilizare a curbei îmbolnăvirilor, însă eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vom asista la o creștere a cazurilor de la ATI (VIDEO)

CORONAVIRUS | Medicul Radu Țincu: Există o ușoară stabilizare a curbei îmbolnăvirilor, însă eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vom asista la o creștere a cazurilor de la ATI (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 09 Aug 2020, 14:09
CORONAVIRUS | Medicul Radu Țincu: Există o ușoară stabilizare a curbei îmbolnăvirilor, însă eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vom asista la o creștere a cazurilor de la ATI (VIDEO) Eveniment

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a declarat duminică, într-o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, că datele privind evoluția epidemiei de coronavirus din România arată o ușoară stabilizare. Cu toate acestea, medicul estimează că săptămâna viitoare vom asista la o creștere a numărului de pacienți cu COVID-19 în stare gravă, care vor avea nevoie de internare în secțiile de terapie intensivă. România a înregistrat, duminică, 1.145 de noi îmbolnăviri și 41 de decese în rândul pacienților infectați cu SARS-CoV-2. De asemenea, în prezent 458 de persoane se află în secțiile de ATI din întreaga țară.

 

Medicul Radu Țincu: ”Cred că putem să spunem că există o ușoară stabilizare a acestei curbe a îmbolnăvirilor”

 

„Sunt cifre în trendul săptămânii trecute, probabil că dacă s-ar fi efectuat peste 20.000 de teste, am fi avut tot peste 1.300 de noi cazuri. Cred că putem să spunem că există o ușoară stabilizare a acestei curbe a îmbolnăvirilor, nu am mai înregistrat o creștere, așa cum a fost în urmă cu două săptămâni. Însă ceea ce va veni din urmă, chiar dacă se va stabiliza această curbă a îmbolnăvirilor, este numărul de pacienți care vor ajunge în terapie intensivă. Sunt absolut convins că săptămâna viitoare vom asista la o creștere a acestora pentru că discutăm de săptămâna precedentă, cu peste 1.000 de cazuri, 5% sunt cei care vor dezvolta forme severe și acest lucru va determina, cel mai probabil, o creștere a numărului de pacienți în secțiile de terapie intensivă și, din păcate, și a deceselor, pentru că o parte din cei care ajung în terapie intensivă în stare foarte gravă, nu supraviețuiesc infecției cu SARS-CoV-2”, a explicat medicul.

Despre o posibilă stabilizare a numărului cazurilor de COVID-19, a vorbit recent și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

"Sperăm ca în următoarea săptămână să putem asista la o stabilizare a numărului de cazuri şi să ne îndreptăm spre un parcurs descendent, dar depinde doar de noi toţi să putem ajunge la acest nivel. (...) Putem gestiona acest număr de cazuri, dar, repet, nu se tranşează această problemă în spital. Aici corpul medical spitalizează, tratează, evaluează, externează, avem din păcate şi decese. Se tranşează în faza de prespital, acolo unde se produce transmitere şi apar cazurile infectate”, a declarat, sâmbătă, Nelu Tătaru.

 

Radu Țincu: ”Pandemia de coronavirus nu va decima omenirea, dar faptul că nu este o boală atât de mortală nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm”

 

Totodată, România a depășit, duminică, pragul de 30.000 de persoane vindecate după ce au fost testate pozitiv cu noul coronavirus. Întrebat în acest context, dacă se poate spune că cele mai multe dintre cazurile de COVID-19 nu sunt unele foarte grave, medicul Radu Țincu a răspuns: ”Cu siguranță. Există această polarizare a societății – cei care cred că pandemia nu există și cei care cred că este un scenariu apocaliptic. Nu e nici una, nici alta. Pandemia de coronavirus nu va decima omenirea, nu o să cădem pe stradă secerați, nu este o boală super-mortală. Este o boală infecto-contagioasă care determină o anumită mortalitate. Nu discutăm despre o mortalitate ridicată cum e în cazul Ebolei, spre exemplu, unde 80-90% mor odată ce au fost confirmați cu acest virus.NEWS ALERT! Fanii lui au primit vestea ca pe un mare ŞOC! A MURIT din cauza noului CORONAVIRUS

Faptul că nu este o boală atât de mortală nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm. Este o boală care nu are tratament, din păcate, nu avem un tratament specific pentru coronavirus, iar această boală determină un număr de pacienți care au nevoie de spitalizare. Nu putem să creștem infinit numărul de pacienți pentru că vom bloca sistemul de sănătate publică. Aceste lucruri cred că trebuie înțelese foarte bine și cred că vigilența populației trebuie să derive tocmai din aceste două perspective: că nu avem un tratament, că sistemul de sănătate nu va face față”.

 

Țincu: ”Dacă vaccinul nu va fi obținut, această pandemie va continua”

 

De asemenea, Radu Țincu a subliniat faptul că până când nu va fi descoperit un vaccin eficient împotriva COVID-19, această boală nu va dispărea. Până atunci, oamenii vor trebui să se obișnuiască cu acest virus și, mai ales, să respecte măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică.

”Din păcate, pandemia va continua, noi toți trebuie să învățăm să trăim cu acest virus pentru că el va continua o perioadă de timp. O boală infecto-contagioasă cum este COVID-19 nu va dispărea decât dacă vom obține un vaccin. Dacă vaccinul nu va fi obținut, această pandemie va continua”, a mai explicat Radu Țincu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Radu Tincu,   coronavirus,   COVID-19