Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Patru „mascați” de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, testați pozitiv cu COVID-19

CORONAVIRUS | Patru „mascați” de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, testați pozitiv cu COVID-19

Un articol de: Traian Avarvarei - 11 Iul 2020, 22:18
CORONAVIRUS | Patru „mascați” de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța, testați pozitiv cu COVID-19 Foto: Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.C Eveniment

Noul coronavirus a ajuns și la Poliția Constanța. Patru polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Astfel, în sediul instituției au fost luate măsuri de dezinfecție, iar în rândul personalului a fost demarată o anchetă epidemiologică, informează News.ro, care citează Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

 

Patru polițiști de la BCCO Constanța, infectați cu noul coronavirus

 

Până în acest moment, în județul Constanța au fost confirmate 534 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 23 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. De asemenea, 474 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi și externați. Totodată, au fost externate 14 persoane infectate cu SARS-CoV-2 care au solicitat să părăsească spitalul.

În prezent, 93 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus sunt internate, 85 dintre ele fiind din județul Constanța, iar opt din alte județe.

 

Cazuri de COVID-19 confirmate și la Poliția Capitalei

 

Nu este prima dată când angajați din Poliție au fost infectați cu noul coronavirus. La începutul lunii iunie, zece polițiști de la Serviciul Furturi Auto din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost diagnosticați cu COVID-19.

"Începând cu data de 26 mai 2020, din personalul aflat în izolare, au fost înregistrate alte patru cazuri confirmate. Ulterior, în luna iunie, în data de 4 şi respectiv 5, alţi doi poliţişti au fost confirmaţi pozitiv, zece colegi fiind în izolare la domiciliu. Au fost efectuate anchete epidemiologice şi până în prezent întreg spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea serviciul a fost dezinfectat (...). S-a pus în discuţie relocarea temporară a subunităţii, pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc", au transmis atunci, reprezentanții Poliției Capitalei.Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Ulterior, la finalul lunii iunie, zeci de poliţişti din cadrul Poliției Capitalei au fost plasaţi în izolare, după ce au intrat în contact cu colegi ai lor infectați cu noul coronavirus.

Cinci polițiști de la Secția 21 din București au fost trimiși în izolare după ce un coleg al lor a fost fost testat pozitiv cu COVID-19. Alți 36 de polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au fost plasați în izolare, în condițiile în care unul dintre colegii lor a primit confirmarea contaminării cu noul coronavirus.

 

Număr record de cazuri de coronavirus în România

 

Potrivit datelor transmise, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 698 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, din 14.610 teste efectuate. Acesta este cel mai mare număr zilnic de îmbolnăviri de la debutul epidemiei de coronavirus în România.

Astfel, numărul total al infecțiilor, la nivel național, a ajuns la 32.079. În acest moment, 239 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv. 

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 24 de noi decese în rândul pacienților cu COVID-19. 23 dintre victime prezentau și alte comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate alte afecțiuni medicale. Astfel, la nivel național, bilanțul victimelor a ajuns la 1.871.

Până în acest moment, în România, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   COVID-19,   BCCO,   Stiri Constanta