Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CORONAVIRUS | Primarul din Târgu Mureş propune ca şcoala să înceapă după alegeri: Această măsură ar fi benefică pentru toată lumea

CORONAVIRUS | Primarul din Târgu Mureş propune ca şcoala să înceapă după alegeri: Această măsură ar fi benefică pentru toată lumea

Un articol de: Irina Mina - 08 Aug 2020, 21:59
CORONAVIRUS | Primarul din Târgu Mureş propune ca şcoala să înceapă după alegeri: Această măsură ar fi benefică pentru toată lumea Eveniment

Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş,  a propus ca, în marile oraşe, şcoala să înceapă la o săptămână după alegerile locale, respecctiv pe 5 octombrie. În acest fel, potrivit edilului, autorităţile pot dezinfecta unităţile şcolare în care s-a desfăşurat procesul de votare.

 

Dorin Florea: Opinez ca anul şcolar să înceapă la data de 5 octombrie

 

Mai exact, edilul a spus, pe pagina sa de Facebook, că vine cu propunerea de a amâna începerea anului școlar.

”În varianta probabilă că alegerile locale nu vor fi amânate şi că acestea vor avea loc la data de 27 septembrie, vin cu următoarea propunere privind începerea noului an şcolar: având în vedere numărul mare de unităţi şcolare existente în Târgu Mureş, la fel şi în marile oraşe din ţară, opinez ca anul şcolar să înceapă la data de 5 octombrie, la distanţă de o săptămână de la desfăşurarea alegerilor. Consider că această măsură ar fi benefică pentru toată lumea în contextul pandemiei actuale, având în vedere şi procesul de dezinfectare pe care trebuie să-l facă autorităţile locale în unităţile de învăţământ, care vor funcţiona ca secţii de votare în perioada alegerilor”, a scris primarul din Târgu Mureş pe rețeaua de socializare.

Acesta a mai adăugat că alegerile locale și cele generale puteau fi organizate în același timp.

”Ca să nu mai vorbim despre faptul că alegerile locale și cele generale puteau fi organizate în același timp, pe 27 septembrie, conform procedurilor legale în vigoare, stabilite de comun acord, cu toate partidele politice, astfel încât nicio activitate să nu fie perturbată. Consider aceste măsuri ca fiind extrem de utile, în special față de elevi”, a mai menționat el.

 

Noul an școlar 2020-2021: Copiii se întorc la școală pe 14 septembrie

 A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

Reamintim că școlarii se vor întoarce în bănci la 14 septembrie, fiind luate în calcul trei scenarii - roșu, galben și verde - în funcție de situația epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri,  o ședință cu premierul Ludovic Orban și mai mulți membrii au Guvernului, pe tema condițiilor în care se va desfășura anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de coronavirus. Certitudinea este că pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar, iar majoritatea elevilor vor majoritatea fizic la școală.

Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde", „galben" sau „roșu" este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că programul elevilor la şcoală va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute, menţionând că se ia în calcul realizarea circuitelor în cadrul unităţilor de învăţământ la venirea copiilor, după modelul aplicat la examenele naţionale.

Ea a mai spus că activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, precum şi unele ore de curs.

„Activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, pentru activităţile de învăţare decizia este la nivelul unităţii de învăţământ. Ei se pot organiza, de exemplu: o lecţie de muzică sau de pictură să o facă şi în aer liber atâta vreme cât vremea o permite”, a explicat ministrul.

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   an scolar 2020-2021