Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vaccinurile și tratamentele împotriva noului coronavirus care se află în dezvoltare în întreaga lume / Lista completă a soluţiilor medicale avute în vedere în lupta cu Covid-19

Vaccinurile și tratamentele împotriva noului coronavirus care se află în dezvoltare în întreaga lume / Lista completă a soluţiilor medicale avute în vedere în lupta cu Covid-19

Un articol de: Roxana Mirea - 08 Apr 2020, 13:01
Vaccinurile și tratamentele împotriva noului coronavirus care se află în dezvoltare în întreaga lume / Lista completă a soluţiilor medicale avute în vedere în lupta cu Covid-19 Foto: pixabay.com Galerie foto (3) Eveniment

COVID-19 a cauzat probabil cea mai gravă criză mondială de la al Doilea Război Mondial, cu peste un milion de oameni infectați și provocând peste 70,000 de decese. Pe măsură ce lumea se luptă cu pandemia, comunitatea științifică se află în căutarea unor tratamente eficiente, scalabile și în dezvoltarea unui vaccin sigur pentru coronavirus. Ba mai mult, un vaccin a fost deja testat pe oameni.

În jur de 40 de companii și instituții care elaborează noi teste pentru COVID-19

Proiectul la care mai multe companii lucrează poate fi organizat pe trei grupe:

  • Diagnostic: detectarea rapidă și eficientă a bolii
  • Tratamente: Atenuarea simptomelor astfel încât persoanele care suferă de COVID-19 să aibă simptome mai ușoare, astfel scăzând rata globală a mortalității
  • Vaccinuri: Prevenirea transmisiei prin imunizarea a populației pentru coronavirus

Există grafice care oferă informații cu privire la companiile care încearcă să descopere tratamente și vaccinuri pentru coronavirus. Acestea au fost făcute publice de către Artis Ventures, o firmă cu capital de risc axată pe științele vieții și investițiile în tehnologie, potrivit Visual Capitalist.

Ratele de testare în timpul acestei pandemii au fost un subiect de controversă. În absența unor teste extinse, a fost dificil să se urmărească cu precizie răspândirea virusului, precum și să se stabilească indicatori importanți, cum ar fi infecțiozitatea și ratele mortalității. Kiturile de testare ieftine care oferă rezultate rapide vor fi esențiale pentru limitarea epidemiei.

Există în jur de 40 de companii și instituții care elaborează noi teste pentru COVID-19.

Scopul final al unor companii precum Abbott și BioFire Defense este de a crea un test care să poată produce rezultate exacte în doar câteva minute.

În jur de 25 de companii care încearcă să găsească opțiuni de tratament pentru persoanele infectate cu noul coronavirus

Majoritatea persoanelor care suferă de COVID-19 prezintă simptome ușoare, dar boala poate cauza severe complicații. Cele mai multe dintre metodele de tratare a virusului, se pot împărți în două categorii: tratarea simptomelor respiratorii și creșterea antivirală, adică împiedicarea virusului de a se mai multiplica în corpul uman.

Există în jur de 25 de companii care încearcă să găsească opțiuni de tratament pentru persoanele infectate cu noul coronavirus.

 

Cercetări pentru descoperirea unui vaccin împotriva coronavirusului

Totuși, în aceste momente, prioritatea este descoperirea unui vaccine împotriva coronavirusului.

Crearea unui vaccin sigur pentru o nouă boală nu este o sarcină ușoară. Din fericire, se înregistrează progrese rapide dintr-o varietate de motive, cum ar fi eforturile Chinei de a identifica materialul genetic al virusului Sars-CoV-2 și împărtășirea informației cu grupuri de cercetare din întreaga lume și faptul că coronavirusul era deja în atenția cercetătorilor din domeniul sănătății. Atât SARS cât și MERS au fost cauzate de coronavirusuri.

Unul dintre cele mai promițătoare vaccinuri este mRNA-1273, dezvoltat de Moderna Therapeutics și National Institutes of Health. Având în vedere că se vrea o descoperire cât mai rapidă a unui virus, compania a trecut deja la teste pe oameni chiar înainte de a fi testat pe animale. Dacă totul merge bine cu procesele în curs de desfășurare în statul Washington, Moderna Therapeutics speară că o versiune a vaccinului va fi gata în toamnă.

Testele pe oameni pentru acest vaccin experimental pentru COVID-19 au început pe 16 martie. Jennifer Haller, care locuiește în Seattle a devenit prima persoană, care a încercat acest vaccine, potrivit euronews.

Aceasta făcea parte din grupul de voluntari care s-a implicat în testarea pe oameni la doar câteva săptămâni după răspândirea rapidă a coronavirusului. Nu există niciun risc ca voluntarii să fie infectați cu noul coronavirus pentru că dozele injectate nu dețin virusul în sine.

În mod normal, descoperirea unui vaccine s-ar face pe o perioadă de 10-15 ani.

„Pentru Ebola, am făcut acest lucru în cinci ani, știu că putem accelera procesul", a declarat Seth Berkley, directorul executiv al parteneriatului global pentru sănătate GAVI (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare).

Primele versiuni ale vaccinului vor fi puse la dispoziția grupurilor de risc, cum ar fi lucrătorii din domeniul asistenței medicale.

În continuare, rețeaua este constituită din 15 tipuri de subunități ale vaccinurilor. Această metodă de vaccinare utilizează un fragment de agent patogen, de obicei o proteină de suprafață, pentru a declanșa un răspuns imunitar, învățând sistemul imunitar al organismului cum să combată boala fără a introduce efectiv agenți patogeni vii.

Informații cu privire la molecula ARN (RNA) care stă la baza vaccinului mRNA-1273

Un mod promițător de combatere  COVID-19 pare să fie cu un vaccin care manipulează o parte din virusul cunoscut sub numele de Acid Ribonucleic sau ARN (una dintre cele trei macromolecule biologice majore care sunt esențiale pentru toate formele de viață cunoscute (împreună cu ADN și proteine).

„Molecula ARN conține toate informațiile genetice ale coronavirusul”, explică Marie-Paule Kiely, Directorul Cercetării la organizația INSERM French Public Health. „ARN-ul poate fi sintetizat la scară largă în laborator. Acesta este motivul pentru care este utilizat în acest prim vaccin, pentru care sunt în curs de desfășurare studii clinice”.

„Alte vaccinuri se bazează pe ADN viral sau pe alți viruși care au fost slăbiți, care nu produc boli și în care putem include informațiile genetice ale virusului care produce COVID".

Există peste treizeci de companii și instituții academice din întreaga lume care încearcă diferite abordări pentru a o modalitate de a învinge COVID-19.

În Germania, o companie folosește molecula mRNA în dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului

În Germania, compania biofarmaceutică Curevac folosește așa-numita moleculă de mesager - mRNA - într-un vaccin care se preconizează că va fi gata de testare în iunie.

Purtătorul de cuvânt al companiei explică

„Folosim mRNA pentru a instrui organismul să își producă propriul vaccin, astfel încât nu facem decât să punem informații în organism. Este o abordare complet nouă în medicină”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   vaccin,   COVID-19