Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CRIZĂ DE MIEI: Cât va costa tradiţionala carne de Paște?

CRIZĂ DE MIEI: Cât va costa tradiţionala carne de Paște?

Un articol de: B1.ro - 22 Mar 2018, 14:54
Eveniment

Pentru că în acest an ortodocșii sărbătoresc Paștele foarte devreme, crescătorii de animale pot onora cu greu comenzile de miei, prin urmare prețul este de așteptat să crească.

Carnea de miel va fi puțină și la un preț destul de mare, cel puțin așa spun crescătorii, care, unii dintre ei, nici măcar nu au ce tăia de Paște.

Fătările au început, în cele mai multe cazuri, în ianuarie, iar mieii sunt micuți. Pe cei care de-abia ating zece kilograme, fermierii nu se vor îndura să-i taie și-i vor păstra, cel mai probabil, pentru a-i vinde prin luna mai, când se așteaptă să fie cerere pentru export şi deci, preţuri mai bune decât pe piaţa internă.

Şi totuşi cât va costa mielul de Paşte?

Prețul va fi mai mare. Mieii sunt puţini şi mici, dacă vor ajunge la 12 – 15 kilograme, dar n-au cum, cum să-i faci buni de Paște?!“, declară Alexandru Năstase, un crescător de oi din județul Olt, care estimează că prețul în piață ar putea atinge 25 lei/kg, o creștere cu 5 lei/kg față de anul trecut, potrivit GDS.

Am stat și eu de vorbă cu mai mulți colegi, și de prin Teleorman, și de prin Dolj, și spun că este 10 – 11 lei/kg în viu și vreo 20 de lei în carcasă. Lucrurile nu sunt stabilite. Se cer miei mari, peste 15 kilograme. Oricum, sub 20 lei/kg nu cred că se va vinde“, a declarat Laurențiu Luță, un alt fermier din Olt.

Mieii au, în general, între 8 și 15 kilograme, așa că cei care vor să comande un miel tranșat ar putea plăti între 160-200 de lei și 300-375 de lei.

Cel mai probabil crescătorii îi vor păstra și îi vor vinde la toamnă, când va fi vârful de preţ pentru export.

Citeşte mai multe despre:   miel de paşte,   PAşte
 
 
 
Loading...