Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment COVID-19 a mai făcut două victime, ambele din Hunedoara. Bilanțul deceselor a ajuns la 209

COVID-19 a mai făcut două victime, ambele din Hunedoara. Bilanțul deceselor a ajuns la 209

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 08 Apr 2020, 12:11
COVID-19 a mai făcut două victime, ambele din Hunedoara. Bilanțul deceselor a ajuns la 209 Eveniment

O femeie și un bărbat din Hunedoara sunt ultimele victime ale epidemiei de COVID-19 în România. Aceștia aveau 61, respectiv 64 de ani. În total, 209 persoane au murit pe territoriul României din cauza coronavirusului. Peste granițe, 29 de conaționali au decedat.

Bărbatul a fost internat pe 4 aprilie la Spitalul Municipal Hunedoara, secția de Terapie Intensivă, și a murit o zi mai târziu. Pe 7 aprilie a fost confirmat, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.  „Condiții medicale preexistente: BPOC. Cardiomiopatie dilatativa. HTA. Insuficiență cardiaca NIHA III/IV. Obezitate”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică. 

Femeia a ajuns pe 2 aprilie la Spitalul Municipal Orăștie. Avea „ciroza hepatica toxica, Hipersplenism, Ascita, Encefalopatie hepatica gr.II, Pleurezie, Litiaza biliara”. A murit în aceeași zi în care a fost internată. A fost confirmată pe 7 aprilie. 

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ CU VICTIMELE COVID-19 DIN ROMÂNIA

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ A JUDEȚELOR DIN CARE PROVIN VICTIMELE 

 

Pandemie de coronavirus - Situația la nivel mondial

 

1.436.841 de infectări cu coronavirus au fost înregistrate la nivel mondial, din care 303.728 de oameni s-au vindecat, dar 47.979 sunt în stare gravă și 82.421 au murit. 

După numărul de cazuri raportate, țările cele mai afectate sunt SUA (400.549), Spania (141.942), Italia (135.586), Franța (109.069) și Germania (107.663).

Cele mai multe decese s-au înregistrat în Italia (17.127), Spania (14.045), SUA (12.857), Franța (10.328) și Marea Britanie (6.159).

 

COVID-19 în România - Ultimele date

 

În România sunt 4.417 cazuri totale, din care 460 sunt persoane vindecate. În Diaspora, numărul îmbolnăvirilor în rândul românilor a ajuns la 631 - 400 în Italia, 193 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. 

209 români au murit pe teritoriul țării și 29 în afara granițelor - sunt 9 în Italia, 7 în Franța, 6 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania.

Cele mai multe decese s-au înregistrat în Suceava (55), Arad (21), București (19), Hunedoara (19) și Ialomița (10).

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Suceava (1.322), București (598), Timiș (191), Neamț (182), Arad (161), Hunedoara (158) și Brașov (156).

Sunt 25.379 de oameni în carantină și 91.369 în izolare la domiciliu, potrivit celor mai recente date, emise marți, la ora 13.00, de către Grupul de Comunicare Strategică. 
 

Președintele Iohannis prelungește prin decret starea de urgență

 

Săptămâna viitoare, președintele Klaus Iohannis va prelungi starea de urgență cu încă o lună.

„Am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. Am cerut Guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în decret. Săptămâna acesta elaborăm textul, iar la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret, prin care voi prelungi starea de urgență cu încă o lună.Această perioadă este absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a declarat, luni, Iohannis.

Marți, ministrul Educației a anunțat că orele și cursurile se vor ține în continuare online, atât timp cât măsura stării de urgență rămâne în vigoare: „Anul școlar nu se îngheață”.

Monica Anisie a mai precizat că BAC-ul și Evaluarea Națională nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea, iar tezele se vor da doar din ce au predat profesorii până în data de 11 martie.
 

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Hunedoara