Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment COVID-19 la Ministerul Sănătății. Un angajat a fost depistat pozitiv

COVID-19 la Ministerul Sănătății. Un angajat a fost depistat pozitiv

Un articol de: Andrei Ștefan - 11 Sep 2020, 22:56
COVID-19 la Ministerul Sănătății. Un angajat a fost depistat pozitiv sursa Foto: pixabay Eveniment

Un angajat al Ministerului Sănătății a fost depistat pozitiv la testul RT- PCR, pentru SARS-CoV-2, informează instituția printr-un comunicat.

 

Un angajat al Ministerului Sănătății, infectat cu COVID-19

 

„Este vorba despre o persoană care prezintă simptomatologie ușoară si care se află, în prezent, în izolare, urmând a fi internată într-o unitate sanitară de boli infecțioase.

În acest context, conform metodologiei, Direcția de Sănătate Publică a municipiului București va demara ancheta epidemiologică.

De asemenea, într-o etapă imediat următoare, vor fi luate măsurile necesare pentru igienizarea și dezinfectarea spațiilor de lucru din clădirea centrală a MS, precum și măsuri suplimentare pentru protecția angajaților”, se arată într-un comunicat al instituției.

 

Noi reguli pentru bolnavii de COVID-19

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat noi reguli în privinţa celor care se îmbolnăvesc de COVID-19. Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

Potrivit unui ordin emis de instituție, românii fără simptome, care nu se internează, vor fi declaraţi vindecaţi de către medicii de familie. De asemenea, aceştia nu trebuie să îşi repete testul după 14 zile.

Sunt însă obligaţi ca timp de 10 zile să păstreze distanţa față de colegi, dacă se întorc la muncă, şi neapărat să poarte masca de protecție.

De partea cealaltă, un pacient cu simptome de coronavirus rămâne în casă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor.

Dacă are simptome grave, rămâne internat. Dacă nu,  i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunica rezultatul pacientului, care rămâne izolat între timp, acasă.

De asemenea, pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID.

Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul.

Persoanele asimptomatice fără modificări biologice vor sta izolate, acasă sau la spital.

Persoanele asimptomatice care prezintă risc vor fi izolate acasă sau la spital, în funcție de cum decide medicul.

Urgențele medico-chirurgicale din unitățile de primiri urgențe sau din spitalele non-COVID care se pozitivează pe parcursul internării vor fi transferate la spitale suport. Asta după ce urgența va fi rezolvată.

În cazul pacienților internați deja cu COVID, intervențiile se vor face la spitalul uniatte Covid. Dacă nu este posibil, atunci el va fi transferat într-un alt spital unde operația se poate realiza.

 

Situația epidemiologică din România

 

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, vineri, alte 1.391 de noi cazuri de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.

O altă premieră negativă este că, vineri, România depășește oficial pragul de 100.000 de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2. Mai exact, bilanțul total a ajuns la 101.075.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Totodată, autoritățile transmit că 35 de pacienți cu COVID-19 au decedat, cu 12 mai puțin ca în ziua precedentă.

 

 

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Sanatatii