Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cozi imense la gondola din Sinaia, pentru urcarea la cota 2000. Nu se respectă regulile de distanțare socială / Primarul stațiunii anunțase că „nu va mai fi înghesuială” (FOTO)

Cozi imense la gondola din Sinaia, pentru urcarea la cota 2000. Nu se respectă regulile de distanțare socială / Primarul stațiunii anunțase că „nu va mai fi înghesuială” (FOTO)

Un articol de: Andrei Ștefan - 19 Dec 2020, 11:04
Cozi imense la gondola din Sinaia, pentru urcarea la cota 2000. Nu se respectă regulile de distanțare socială / Primarul stațiunii anunțase că „nu va mai fi înghesuială” (FOTO) Eveniment

UPDATE: 

Ulterior, primăria Sinaia a transmis un comunicat de presă, prin care anunța adoptarea unor măsuri suplimentare, în regim de urgență.

„În această dimineață a avut loc o întâlnire a Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) care a decis implementarea imediată a unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii infecției cu Covid19 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil. La întâlnire au fost prezenți Primarul orașului Sinaia, dl Vlad Oprea, Prefectul Județului Prahova, dl Cristian ionescu, reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale și Montane, Politiei Naționale și Locale, Salvamont, Pompieri și ai Administrației Domeniului Schiabil.

În urma discuțiilor, Președintele CLSU Sinaia (Comitetul local pentru Situații de Urgență) Primarul orașului Sinaia Vlad Oprea a solicitat suplimentarea efectivelor de jandarmi, jandarmi montani și poliție pentru asigurarea respectării măsurilor anti Covid la Cota 1000, 1400, 2000 și în Valea Soarelui și Valea Dorului. Mai mult, în vederea asigurării măsurilor de protecție, Comitetul a decis în această dimineață să trimită o solicitare pentru sprijin către Garnizoana Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.

S-a decis, începând cu data de 21decembrie 2020 deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar și crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecția strazilor Drum Nou Cota 1400 si Calea Codrului ( Hotel Ioana) până la Cabana Schiori. Prin aceste măsuri traficul va fi fluidizat pe durata Sarbatorilor iar numărul locurilor de parcare va crește.

De asemenea, toți operatorii pe cablu vor fi obligați să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri și parapeți dar și să difuzeze, la fiecare 15 minute, mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanțare și mască.

Ca măsură suplimentară se pregătește un Proiect de Hotărâre a Consilului Local Sinaia prin care forțele de ordine să aiba posibilitatea de a aplica sancțiuni acelora care nu respectă regulile de funcționare ale domeniului schiabil., precizează primăria pe pagina de Facebook.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ:Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi dați afară? Anunțul ministrului Educației

Cu un weekend înaintea sărbătorilor de iarnă, românii au luat cu asalt pârtiile de schi. Cozi imense s-au format la gondola din Sinaia, pentru urcarea la cota 2000, dar și în parcări sau la casierii.

 

Cozi imense la gondola din Sinaia

 

Imagini uluitoare, postate pe pagina Gondola Sinaia, surprind sute de turiști așteptând la coadă pentru a urca la cota 2000, fără a respecta regulile de distanțare socială. Aceeași situație se înregistrează și pe platou, unde se formează coada pentru a coborâ cu telegondola.

 

 

Vlad Oprea, primarul Sinaiei, despre deschiderea pârtiilor de schi

 

Vlad Oprea, primarul Sinaiei, a explicat marți, în direct pe B1 TV, că s-au luat o serie de măsuri de protecție sanitară pentru turiștii care vor veni la schi, motiv pentru care „la gondolă se va intra sub jumătate din capacitate, iar la telescaun se creează culoare astfel încât să se păstreze distanța”

 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Întrebat dacă nu îi este teamă de faptul că deschiderea pârtiilor de schi ar putea duce la creșterea numărului de îmbolnăviri, primarul Sinaiei a răspuns: „Eu tocmai cred că în această perioadă imunitatea este mai importantă pentru toată lumea. Imunitatea se câștigă și prin sport. Cei care vin la schi automat se protejează, pentru că toți au cască, ochelari, au cagulă. Chiar ieri am fost sus pe munte și am stabilit cu cei care administrează domeniul schiabil modul în care vor veni turiștii către porțile telescaunului sau la gondolă. De exemplu, la gondolă se va intra sub jumătate din capacitate, iar la telescaun se creează culoare astfel încât să se păstreze distanța. Nu cred că va fi niciun fel de problemă. Pe de altă parte, într-adevăr, nu vor fi deschise apreschiurile, barurile, unde problema infectării ar fi mult mai mare. Pentru că pe pârtiile de schi, repet, nu cred că este nicio problemă. Este cel mai mic risc de a fi infectată vreo persoană”, spune acesta.

„Nu va mai fi coadă, nu va fi înghesuială, vor fi alte culoare, iar la Sinaia, mai mult decât atât, față de anul trecut am deschis și o nouă instalație. Va fi operat pentru prima oară un teleschi, care va fi deschis vineri celor care vin la munte. Vreau să le spun celor care vin că zăpada este excelentă, avem peste un metru de zăpadă sus la cota 2000 și toate pârtiile din golul alpin de sus sunt deschise în momentul de față”, a adăugat edilul, ce contrastează cu situația întâlnită în teren pe pârtie.

 

Ghidul OMS pentru Sărbătorile de iarnă

 

În contextul aproprierii sărbătorilor de iarnă, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat un ghid cu recomanări pentru cetățeni, comunități și guverne, pentru a ține sub control evoluția pandemiei de coronavirus.

În Europa sunt peste 1000 de stațiuni de schi. OMS transmite că schiatul efectiv nu răspândește coronavirusul, însă stațiunile arhipline cu turiști o pot face. Astfel, țările sunt sfătuite să analizeze cum pot adapta mai bine activitățile de sezon:

  • Să evalueze felul în care se vor desfășura întâlnirile în grupuri mari, fie ele pentru evenimente sportive, de recreație sau religioase și să stabilească care ar putea fi riscurile asociate acestora. Autoritățile trebuie să ia în considerare amânarea, limitarea sau anularea evenimentelor cu potențiale major de transmisie
  • Ajustarea și comunicarea eficientă și timpurie a regulilor de călătorie, în funcție de felul în care se răspândește virusul intern și internațional și prevenirea situației în care cei bolnavi de Covid-19 sau contacții acestora călătoresc.
  • Autoritățile trebuie să ia măsuri pentru decongestionarea transportului public și centrelor de majore de transport

 

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Sinaia,   gondola Sinaia,   cozi