Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Credincioşii din Arhiepiscopia Tomisului au început Postul Paștelui. ÎPS Teodosie face Slujba de Înviere marți noapte

Credincioşii din Arhiepiscopia Tomisului au început Postul Paștelui. ÎPS Teodosie face Slujba de Înviere marți noapte

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 24 Mai 2020, 19:34
Credincioşii din Arhiepiscopia Tomisului au început Postul Paștelui. ÎPS Teodosie face Slujba de Înviere marți noapte Eveniment

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a instituit un post bisericesc de trei zile în toată eparhia, urmând ca în noaptea de marți spre miercuri să oficieze Slujba de Înviere. Teodosie a luat decizia, o premieră pentru Biserica Ortodoxă Română, deoarece anul acesta, din cauza stării de urgență generată de epidemia de coronavirus, „credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă”. Vineri noapte, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne privind organizare slujbelor religioase în timpul stării de alertă. Într-o reacție oficială, BOR a transmis că Ordinul este „realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România”. A mai precizat că împărtășirea comună nu se reia deocamdată și că a trimis bisericilor din țară o serie de recomandări privind desfășurarea slujbelor în deplină siguranță sanitară.

 

Credincioşii din Arhiepiscopia Tomisului au intrat iar în Postul Paștelui. ÎPS Teodosie face marți noapte Slujbă de Înviere

 

Arhiepiscopul Tomisului a luat decizia de face iar Slujba de Înviere, la mai bine de o lună de la Paștele Ortodox, deoarece epidemia de coronavirus și măsurile speciale de restricție luate pentru a ține sub control răspândirea bolii i-a împiedicat pe credincioși să aibă parte de o slujbă așa cum e tradiția. ÎPS Teodosie s-a gândit că astfel oamenii vor putea lua Lumina de la biserică și să o ducă acasă.

Slujba va avea loc în noaptea de 26 spre 27 mai. Pentru aceasta, Teodosie a instituit un post bisericesc de trei zile, în toată eparhia. 

„1.   în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti;    

2.   se rânduieşte un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai;    

3.   joi, 28 mai, întrucât Înălţarea Domnului este şi ziua pomenirii eroilor, preoţii pot pomeni în cimitire pe cei adormiţi precum la Paştele Blajinilor”, a decis Permanența Arhiepiscopiei Tomisului. 

Credincioșilor li s-a mai transmis că vor primi Lumină adusă de Paşte de la Ierusalim, „ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare”.

 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Ordinul privind desfășurarea slujbelor pe timpul stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial. Reacția BOR

 

Vineri noapte, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne privind desfășurarea slujbelor în condiții de siguranță, în perioada stării de alertă, astfel încât epidemia de coronavirus să nu înceapă să se răspândească agresiv în comunitate.

Documentul include reguli ceva mai relaxate decât cele anunțate inițial de guvernanați.

Ulterior, Biserica Ortodoxă Română a anunțat că îndrumările pe care le-a transmis public pe 14 mai rămân valabile. Asta înseamnă, însă, că împărtășirea comună în continuare se amână, chiar dacă Guvernul a decis să se poate folosi aceeași linguriță, dezinfectată după fiecare credincios. 
 

Citeşte mai multe despre:   Arhiepiscopia Tomisului,   IPS Teodosie