Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Marcel Lepa, al doilea ucigaș de polițist care se sinucide în închisoare / Mama lui Ioan Beșa, asasinul agentului Sorin Vezeteu, acuzase agenții Penitenciarului Botoșani că i-au executat fiul în stil mafiot

Marcel Lepa, al doilea ucigaș de polițist care se sinucide în închisoare / Mama lui Ioan Beșa, asasinul agentului Sorin Vezeteu, acuzase agenții Penitenciarului Botoșani că i-au executat fiul în stil mafiot

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Iun 2019, 09:42
Eveniment

Criminalul polițistului din Timiș a murit luni dimineață. Potrivit unor surse judiciare, Marcel Lepa s-a spânzurat cu un cearșaf în baia celulei. Un caz similar a avut loc în 2017, când ucigașul unui alt polițist a murit după gratii. Mama acestuia susținuse, însă, că bărbatul nu s-a sinucis, ci a fost maltatrat de agenții Penitenciarului Botoșani.

Marcel Lepa, cel care l-a ucis pe polițistul Cristian Amariei, a fost găsit luni dimineață spânzurat în celula sa din Penitenciarul din Timișoara. Luni, Lepa trebuia să ajungă în fața Curții de Apel, unde trebuia să se judece contestația sa la decizia de arestare preventivă. Vineri, în prima declarație în fața procurorilor, el afirmase că nu a vrut să îl ucidă pe agent și că ar fi tras spre picioare. "Îmi pare rău, n-am vrut să-l omor", a spus bărbatul.

O situație similară a avut loc în vara anului 2017. Polițistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat mortal, în Gara Burdujeni, de Ioan Beșa, un individ de 23 de ani care a declarat că urăște polițiștii, după ce a avut probleme cu legea în Spania. Ioan Beșa a murit în închisoarea Botoșani, unde aștepta să fie judecat. Autoritățile au transmis că acesta s-a sinucis. Mama lui Beșa, în schimb, i-a acuzat pe agenții Penitenciarului Botoșani că l-au executat în stil mafiot pe fiul ei și că, înainte de a-i lua viața, l-au maltratat zile în șir. Melania Beșa a povestit un episod pe care l-a trăit în timp ce fiul ei era arestat. Femeia s-a dus în gara Burdujeni, acolo unde s-a întâlnit cu un polițist de la Transporturi, coleg cu polițistul ucis. "Câți copii aveți?", a întrebat-o polițistul. "Trei", a răspuns femeia. "Să aveți grijă de ceilalți doi. Că pe ăsta n-o să-l mai aveți", a avertizat-o polițistul.

După moartea lui Vezeteu, Carmen Dan, atunci Ministru de Interne cum este și acum, a promis că polițiștii vor fi dotați corespunzător în misiuni, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete. Astfel de promisiuni au fost făcute în repetate rânduri, dar nimic nu s-a întâmplat. 

Mai mult, după o dispută cu președintele Klaus Iohannis, Carmen Dan a fost acuzată de către sindicaliștii din Poliție că se folosește de moartea lui Vezeteu în disputele ei politice.

”E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine făţarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai minţit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind şi complotând, să ne rânjească infractorii în faţă, la adăpostul umbrelei roşii. Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii. Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menţinându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleaşi coşciuge cu roţi, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ţi-a păsat. Şi pentru că ne-ai umilit. Şi pentru că în continuare ai permis ca poliţiştii să-ţi fie hăcuiţi în posturi de poliţie, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu ţestele despicate.Pentru că ai fost #nimic şi ai făcut #decâtnimic”, a scris, la acea vreme, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică.

Un mesaj similar a venit și de la indicatul Poliţiştilor "Mihai Viteazul" Craiova: ”DOAMNA MINISTRU, CHIAR NE CREDEŢI TÂMPIŢI?!"   Chiar credeţi că mai puteţi să impresionaţi vreun poliţist, folosindu-vă de numele colegului nostru EROU SORIN VEZETEU, care a plătit cu propria viaţă incompetenţa voastră???   Dumneavoastră #MAI aveţi curajul şi tupeul să vorbiţi de implicare şi preocupare, pentru binele şi bunăstarea poliţiştilor români, atâta timp cât aceştia au ajuns pur şi simplu în pragul disperării, "cerşetori" în propria ţară, pentru drepturile lor #LEGALE???”.

Citeşte mai multe despre:   marcel lepa,   ioan besa,   sorin vezeteu,   cristian amariei,   carmen dan
 
 
 
Loading...