Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Crinuța Dumitrean, arestată preventiv pentru 30 de zile. Oana Vasilescu, sub control judiciar

Crinuța Dumitrean, arestată preventiv pentru 30 de zile. Oana Vasilescu, sub control judiciar

Un articol de: - 25 Noi 2014, 15:47
Crinuța Dumitrean, arestată preventiv pentru 30 de zile. Oana Vasilescu, sub control judiciar Foto: jurnalul.ro Eveniment

Fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în timp ce fostul vicepreședinte al ANRP, Oana Vasilescu a fost pusă sub control judiciar, relatează B1 TV.

Crinuţa Dumitrean a fost audiată în dosarul în care este acuzată şi Alina Bica, privind despăgubirile pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, când Dumitrean era preşedintele Comisiei Centrale de Despăgubiri. Procurorii DNA au pus în mişcare, în 20 noiembrie, acţiunea penală faţă de fosta şefă ANRP care era, la data faptelor, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Crinuţa Dumitrean este suspectată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor DNA, Crinuţa Dumitrean şi Alina Bica au acţionat concertat şi s-au susţinut una pe cealaltă în Comisie, iar activitatea acestora şi a celorlalţi şapte membri ai comisiei a fost "abuzivă şi infracţională".

Şi deputatul PDL Cătălin Teodorescu, dar şi Oana Vasilescu, foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, au fost citaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit unor documente din dosar, Cătălin Teodorescu şi Oana Vasilescu sunt suspectaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Cei doi nu au putut fi audiaţi până acum, deoarece au fost plecaţi din ţară.

Citeşte mai multe despre:   arest preventiv