Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cristi Borcea, chemat pentru explicații la DNA

Cristi Borcea, chemat pentru explicații la DNA

Un articol de: B1.ro - 07 Noi 2018, 12:43
Eveniment

Cristian Borcea a ajuns miercuri la DNA pentru a da explicații procurorilor, existând suspiciunea că a fost favorizat în perioada în care a fost deținut la Penitenciarul Poarta Albă.

Federația Sindicatelor din Penitenciare a anunțat în luna septembrie că a solicitat Ministrului Justiției să dispună verificarea modului în care au fost acordate, în perioada iunie 2017 – iunie 2018, cele 10 recompense pentru Borcea. De asemenea, ea a sesizat DNA în legătură cu posibile infracțiuni de abuz, fals și corupție.

”Conform evidențelor, deținutul Cristian Borcea a acumulat în cei 4 ani executați 2378 de credite, cam cât ar fi putut acumula 300 de deținuți la un loc. Pe baza acestor credite a beneficiat de 20 de recompense cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită și 17 permisiuni de ieșire din penitenciar (dintre care 10 în ultimele 12 luni calendaristice). Niciun deținut din sistemul penitenciar nu a beneficiat de un asemenea număr de recompense”, a transmis FSANP într-un comunicat.

În acești 4 ani, deținutul Cristian Borcea a participat pe hârtie la peste 140 de programe și activități educaționale, primind credite pentru participarea la enorm de multe dezbateri, câteva redactări de reviste, ceva recenzii de carte și foarte multe concursuri tematice, mai susține Federația.

”Cristian Borcea a mai scris și două așa-zise lucrări științifice pentru care a primit și zile câștig și credite, una dintre acestea în doar 4 zile conform informațiilor pe care le deținem. Deși sunt destule neclarități în legătură cu aceste opere, iar autorul nu-și poate aminti exact la ce se referă, deținutul și-a primit recompensele.

În mod surprinzător aplicația de evidență a recompenselor are un mare gol în ceea ce privește corespondența dintre activitățile desfășurate de deținutul Cristian Borcea și creditele primite, sistemul fiind în imposibilitatea de a înregistra automat activități care se suprapun. La ceilalți deținuți nu sunt astfel de probleme, anchetatorii vor trebui să lămurească misterul. Există, așadar, suspiciunea rezonabilă a înregistrării unor activități fictive, lucru dealtfel constatat și de către Administrația Națională a Penitenciarelor prin rapoarte de control precum cel cu numărul 67285/30.12.2015”, a mai transmis în septembrie FSANP.

Recent, Borcea a aflat că este vizat într-un nou dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. El trebuie să plătească o cauțiune de două milioane de euro. În acest dosar, procurorii DIICOT au efectuat 24 de percheziții în Bucureşti, Brăila şi Constanţa, inclusiv la casa lui Borcea. Vizați sunt și doi foști directori din cadrul Rompetrol. Prejudiciul a fost estimat în acest caz la 40 de milioane de euro. Banii au fost obținuți prin perfectarea unor contracte încheiate inițial între Rompetrol și o serie de companii pentru servicii sau bunuri. Aceste servicii sau bunuri existau în realitate, însă ulterior, firmele beneficiare, care încasau anumite sume de bani, evitau plata impozitului datorat statului prin încheierea unor contracte fictive. În această rețea erau strecurate și companii care erau pe numele lui Borcea. Chiar când se petreceau aceste presupuse ilegalități, Borcea era judecat în dosarul transferurilor.

Citeşte mai multe despre:   cristi borcea,   dna
 
 
 
Loading...