Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Borcea a primit beneficii cât pentru 300 de deținuți, acuză Federația Sindicatelor din Penitenciare. DNA a început audierile în acest caz

Borcea a primit beneficii cât pentru 300 de deținuți, acuză Federația Sindicatelor din Penitenciare. DNA a început audierile în acest caz

Un articol de: B1.ro - 07 Sep 2018, 10:23
Borcea a primit beneficii cât pentru 300 de deținuți, acuză Federația Sindicatelor din Penitenciare. DNA a început audierile în acest caz Eveniment

DNA a început audierile în dosarul deschis după ce sindicaliștii din penitenciare au acuzat o posibilă favorizare a lui Cristian Borcea, cât timp acesta s-a aflat după gratii.

Federația Sindicatelor din Penitenciare a anunțat joi că a solicitat Ministrului Justiției să dispună verificarea modului în care au fost acordate, în perioada iunie 2017 – iunie 2018, cele 10 recompense pentru Borcea. De asemenea, ea a sesizat DNA în legătură cu posibile infracțiuni de abuz, fals și corupție.

"Borcea lucra necalificat, în timp ce făcea cursuri de calificare și se școlariza primar, participând simultan la activități sportive ori dezbateri sau recenzii de carte, deși suferea de nu mai puțin de 12 afecțiuni medicale și era apt pentru munci ușoare.

În completarea informației inițiale precizăm că problema esențială a acordării permisiunilor de ieșire din penitenciar deținutului Cristina Borcea, este legată de interdicția legală de a acorda această permisiune de ieșire din penitenciar unui deținut care este cercetat sau urmărit penal ori are pe rolul organelor judiciare alte cauze (HG 157/2016 art. 213, alin. 2, lit. b și c).

Pe perioada detenției (martie 2014 - iulie 2018), deținutul Cristian Borcea a fost implicat în 3 dosare penale 6536/2/2008, 375/P/2017 și 806/2/2016 având pe rând calitatea de suspect, învinuit respectiv inculpat, iar date referitoare la aceasta există la dosarul de penitenciar acesta fiind citat și prezentat la oragnele judiciare.

Conform evidențelor, deținutul Cristian Borcea a acumulat în cei 4 ani executați 2378 de credite, cam cât ar fi putut acumula 300 de deținuți la un loc. Pe baza acestor credite a beneficiat de 20 de recompense cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită și 17 permisiuni de ieșire din penitenciar (dintre care 10 în ultimele 12 luni calendaristice). Niciun deținut din sistemul penitenciar nu a beneficiat de un asemenea număr de recompense”, transmite FSANP într-un nou comunicat.

În acești 4 ani, deținutul Cristian Borcea a participat pe hârtie la peste 140 de programe și activități educaționale, primind credite pentru participarea la enorm de multe dezbateri, câteva redactări de reviste, ceva recenzii de carte și foarte multe concursuri tematice, mai susține Federația.

”Cristian Borcea a mai scris și două așa-zise lucrări științifice pentru care a primit și zile câștig și credite, una dintre acestea în doar 4 zile conform informațiilor pe care le deținem. Deși sunt destule neclarități în legătură cu aceste opere, iar autorul nu-și poate aminti exact la ce se referă, deținutul și-a primit recompensele.

În mod surprinzător aplicația de evidență a recompenselor are un mare gol în ceea ce privește corespondența dintre activitățile desfășurate de deținutul Cristian Borcea și creditele primite, sistemul fiind în imposibilitatea de a înregistra automat activități care se suprapun. La ceilalți deținuți nu sunt astfel de probleme, anchetatorii vor trebui să lămurească misterul. Există, așadar, suspiciunea rezonabilă a înregistrării unor activități fictive, lucru dealtfel constatat și de către Administrația Națională a Penitenciarelor prin rapoarte de control precum cel cu numărul 67285/30.12.2015”, mai transmite FSANP.
 VEȘTI BUNE! Kaufland are o SURPRIZĂ pentru clienţi în fiecare zi, la ora 12.00

Citeşte mai multe despre:   Cristi Borcea,   DNA,   FSANP