Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CSM a decis: Lucian Onea, REVOCAT din funcția de procuror-șef al DNA Ploiești

CSM a decis: Lucian Onea, REVOCAT din funcția de procuror-șef al DNA Ploiești

Un articol de: B1.ro - 15 Ian 2019, 11:40
CSM a decis: Lucian Onea, REVOCAT din funcția de procuror-șef al DNA Ploiești Eveniment

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marți, revocarea lui Lucian Onea din funcția de procuror-șef al DNA Ploiești, informează B1 TV.

Secția de procurori din cadrul CSM a decis revocarea lui Lucian Onea din cadrul DNA Ploiești. Astfel, acesta se va reîntoarce la unitatea de parchet de la care a venit în această structură, adică la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.  

Această decizie a procurorilor din CSM vine după ce săptămâna trecută, șeful DNA, Călin Nistor, a solicitat revocarea din funcție a lui Lucian Onea. Așadar, cererea lui Nistor a primit, marți, un aviz pozitiv. 

În dosarul în care Lucian Onea este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care și cea de constituire a unui grup infracțional organizat, se fac în continuare audieri de martori. 

La ora transmiterii acestei știri, la Parchetul General se află fostul primar al Ploieștilui, Iulian Bădescu. Acesta a fost achitat, în primă instanță, într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești. 

La parchetul General a ajuns marți și Cristinel Toader, fost șef al Poliției locale din Ploiești, de asemenea, cercetat de DNA Ploiești. 

Citeşte mai multe despre:   Lucian Onea,   DNA Ploiesti,   CSM