Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cum a mai pierdut România fonduri europene în valoare de 320 de milioane de euro

Cum a mai pierdut România fonduri europene în valoare de 320 de milioane de euro

Un articol de: Andrei Vlad - 23 Sep 2020, 12:40
Cum a mai pierdut România fonduri europene în valoare de 320 de milioane de euro Foto: pixabay Eveniment

România se află la coada clasamentului la nivel european, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, poziție din care pare să nu mai iasă. România stă foarte prost și în ceea ce privește transportul feroviar, care nu a mai cunoscut investiții semnificative de zeci de ani. Până la finalul lui 2019, țara noastră a pierdut nu mai puțin de 320 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode. 

Banii au fost alocați prin programul Connecting Europe Facility (CEF), pentru cele 3 secțiuni de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara, parte a Coridorului feroviar IV Pan-European. Fondurile nu au fost investite din cauza blocajelor în instanță, aspect dezvăluit de către Lucian Bode în cadrul unei conferințe de presă, unde a fost anunțată semnarea contractului de reabilitarea a liniei ferate pe Subsecțiunea 2 Apața - Cața, din secțiunea de cale ferată Brașov - Sighișoara. 

 

Lucian Bode: 2024, termenul de finalizare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Brașov - Sighișoara

 

Până la semnarea contractului de reabilitare au fost 22 de termene în instanțele de judecată, l-a informat Bode pe Ludovic Orban. 

„Acest lucru (n.r. - blocajele în instanţe), dincolo de întârzierile în modernizare, a însemnat din păcate pentru România reducerea fondurilor europene disponibile prin Connecting Europe Facility. Prin CEF am avut o dezangajare de 320 de milioane de euro. România a pierdut 320 de milioane de euro din cei 1,1 miliarde de euro alocaţi pentru cele trei secţiuni prin CEF. Din păcate acesta este tabloul infrastructurii feroviare la sfârşitul anului trecut în ceea ce priveşte Coridorul IV feroviar Pan-European, pentru care avem fonduri europene nerambursabile atât din POIM - Programul Operaţional Infrastructură Mare, cât şi din CEF, şi pe care avem obligaţia să îl finalizăm cât mai repede.

Anul 2024 trebuie să fie anul în care să finalizăm aceste lucrări, şi sunt convins că printr-o implicare susţinută şi o monitorizare atentă a lucrărilor şi o mobilizare a constructorilor putem să realizăm acest obiectiv. Astăzi aşadar semnăm contractul pentru secţiunea 2, Apaţa - Caţa, 43 de kilometri, cu o valoare de aproximativ 561 de milioane de euro", a declarat Lucian Bode. 

 

De 3 ori mai puțin timp pe drum, după modernizarea tronsonului

 Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre CONCEDIEREA lui Mihai Petre de la Românii au talent!

Modernizarea tronsonului va reduce semnificativ timpul petrecut pe drum. Va fi redus de aproximativ 3 ori, potrivit lui Ioan Pintea, directorul general CFR SA. 

„Tronsonul de la Braşov până la Sighişoara are o lungime de aproximativ 128 de kilometri şi a fost împărţit în trei sub-secţiuni: Braşov - Apaţa, cu o lungime de aproximativ 38 de kilometri, Apaţa - Caţa, circa 44 de kilometri, şi Caţa - Sighişoara, cu o lungime de aproximativ 46 de kilometri. 

(...)

Dacă acum, linia fiind în prezent în stare avansată de degradare, trenurile Regio fac aproape 3 ore, 2 ore şi 40 de minute, după reabilitare timpul se va reduce semnificativ, la un tren InterRegio fără oprire timpul reducându-se la 47 de minute. Este o economie de timp substanţială. Valoarea lucrărilor este de 2,723 miliarde de lei fără TVA, 561 de milioane de euro. Asocierea cu care vom semna contractul este un consorţiu în care lider este societatea Aktor din Grecia, având parteneri români subsidiara din România a concernului Alstom şi Arcada Galaţi", a declarat oficialul CFR. 

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   investitii,   transporturi,   bani,   fonduri UE