Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cum justifică ministrul Traian Igaş demiterea lui Laurenţiu Mironescu din MAI

Cum justifică ministrul Traian Igaş demiterea lui Laurenţiu Mironescu din MAI

Un articol de: - 23 Mai 2011, 14:47
Foto: B1 TV Eveniment

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat, luni, că Laurenţiu Mironescu a fost demis din funcţia de secretar general al MAI după ce acesta a fost suspectat de evaziune fiscală. Traian Igaş a anunţat demiterea lui Mironescu după ce a avut o discuţie cu premierul Emil Boc.

Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Actual B1, ministrul de Interne a declarat că nu ştia despre ancheta DNA în care era implicat secretarul de stat şi că încă nu se poate pronunţa asupra acuzelor aduse acestuia.

"Nu mă pot pronunţa asupra gravităţii acuzelor care îi sunt aduse lui Mironescu, dar încercăm să ne delimităm oarecum de această acţiune. Nu aveam nicio informaţie care să ne ducă într-o zonă vulnerabilă în ceea ce îl priveşte pe Laurenţiu Mironescu", a declarat Traian Igaş.

Întrebat dacă ştia că erau probleme din perioada când Mironescu era angajat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ministrul a răspuns "a fost numit în funcţia de secretar general în timpul mandantului meu, dar eu îl cunoşteam de mai mult timp, ca un om integru", iar această decizie a fost luată pentru "a demonstra că nu ascundem pe nimeni".

Traian Igaș, despre cazul lui Laurențiu Mironescu
Embed:

DNA şi Poliţia de Frontieră au efectuat percheziţii, luni dimineaţă, în Bucureşti şi Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă instrumentat de Poliţia de Frontieră în octombrie 2010. Circa 50 de locuinţe au fost vizate, printre care şi locuinţa secretarului general al Ministerului Administraţiei şi Internelor Laurenţiu Mironescu.

Printre cei vizaţi se numără şi şefii vămilor Bucureşti şi Contanţa, un poliţist de frontieră şi mai mulţi vameşi. Ei sunt acuzaţi de contrabandă şi evaziune fiscală.

Prin Portul Constanţa se desfăşoară cea mai are activitate de import-export de marfă din ţară. Potrivit surselor, se pare că este vorba de marfă provenită din China fără acte, care intra în ţară prin Portul Constanţa şi apoi ajungea în Bucureşti, unde era vândută pe piaţa neagră.

Citeşte mai multe despre:   ministrul de interne,   Traian Igas,   acuzat,   evaziune fiscală
 
 
 
Loading...