Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cum va fi vremea de PAŞTE. Estimările NEAŞTEPTATE ale specialiştilor

Cum va fi vremea de PAŞTE. Estimările NEAŞTEPTATE ale specialiştilor

Un articol de: - 04 Mar 2018, 11:37
Eveniment

După ce ne-am asortat mărţişoarele cu zăpadă, iar venirea primăverii a însemnat, în multe locuri din ţară, primele zile adevărate de iarnă, estimările pentru Paşte sunt extrem de... friguroase.

Marea sărbătoare a Creştinilor ortodocşi va avea în acest an, foarte devreme, pe 8 aprilie, perioadă în care sunt şanse ca vremea să fie mai apropiată de iarnă decât de primăvară.

Florinela Georgescu, director executiv al ANM, prezentă la Digi24 a făcut referire la viscolul din a treia decadă a lunii aprilie, din Moldova, în 2017, când stratul de zăpadă depus a fost în unele zone mai mare decât în timpul iernii.

Şi în meteorologie lucrurile evoluează în privinţa modelării numerice, modelele se perfecţionează şi tot timpul ţinem cont de această evoluţie fluidă.

Obişnuiam ca până acum 5 – 6 ani, nu doar noi, românii, ci la nivel global, să ne raportăm la perioada 1960 – 1991 ca medie atunci când spuneam mai cald decât normalul perioadei sau mai frig decât normalul perioadei. Normalul era media perioadei respective.

Ultimii ani au arătat că nu mai e relevant să ne raportăm la acea perioadă. Referinţa s-a schimbat în sensul că referinţa este ieri – până în urmă cu 30 de ani, referinţa de mâine va fi mâine – până în urmă cu 30 de ani. Asta pentru a prinde toate modificările la care asistăm”, a spus Florinela Georgescu.

Întrebată cum va fi vremea de Paşte, ea a răspuns cu o glumă: „circulă pe reţelele de socializare o poză în care din zăpadă e făcut un iepure de Paşte, care are si un coşuleţ”.

Directorul executiv al ANM a subliniat însă estimările de sezon reprezintă media temperaturilor pentru fiecare lună în parte şi aprecierea cantităţii totale de precipitaţii care se vor cumula în luna respectivă.


 

Citeşte mai multe despre:   vremea de pa;te,   paşte,   meteo aprilie
 
 
 
Loading...