Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Petre Daea, despre preţurile scumpe: Cartoful e de anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată. Roşii provin de pe piaţa din Bruxelles

Petre Daea, despre preţurile scumpe: Cartoful e de anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată. Roşii provin de pe piaţa din Bruxelles

Un articol de: Sebastian Pricop - 17 Mai 2019, 10:54
Foto: gov.ro Eveniment

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a reacţionat după ce numeroase persoane s-au plâns de preţurile foarte mari la legume de pe pieţele din ţara. Acesta a precizat că scumpirile  se justică prin faptul că aceştia au fost recoltaţi de anul trecut.

"Cartoful este de anul trecut, s-a recoltat anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să-l aducă pe masa consumatorului pe tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare care se regăsesc în acest preţ, este normal, este firesc, şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, o să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă. Am văzut şi ieri, şi alaltăieri, am încercat să intervin la un post de televiziune, eram la Bruxelles, la Consiliu, pentru a stăpâni această dorinţă de a torpila proiecte şi programe pe care le are România, puse în faţa consumatorului, şi pentru care, iată, facem eforturi bugetare să le aducem aici, şi anume cum că preţul la tomate este mare”, a afirmat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Acesta a făcut o comparaţia cu piaţa din Bruxelles, afirmând că a mers de mai multe ori acolo şi a văzut că preţurile sunt de trei ori peste cele de la noi.

"Am văzut preţurile la Bruxelles, de fiecare dată când mă duc la Bruxelles şi în alte ţări străine mă duc să văd care este piaţa, şi acolo este de trei ori mai scumpă decât în România. Bine, puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară”, a explicat Daea.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%. Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (32,33%), alte legume şi conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).
 

Citeşte mai multe despre:   Petre Daea
 
 
 
Loading...